Ştefan al Moldovei este considerat cel mai mare român
https://www.ipn.md/ro/stefan-al-moldovei-este-considerat-cel-mai-mare-roman-7967_961854.html
Ştefan al III-lea, supranumit Ştefan cel Mare, domnitor al ţării Moldovei între 1457-1504, a fost desemnat cel mai mare român al tuturor timpurilor, în campania „Mari Români” de la TVR, acumulând 77.493 de voturi (21,30%) din totalul de 363.846 de voturi exprimate. Votarea finală a avut loc Sâmbătă, 21 octombrie.
Carol I s-a situat pe locul al doilea, cu 52.474 de voturi, ceea ce corespunde unui procent de 14,42%. Mihai Eminescu este pe locul al treilea, cu 50.640 de voturi (13,92%).
Clasamentul până la locul 10 arată astfel: locul 4: Mihai Viteazu ¬ 48.725 voturi (13,39%); locul 5: Richard Wurmbrand ¬ 46.973 voturi (12,91%); locul 6: Ion Antonescu: 27.483 voturi (7,55%); locul 7: Mircea Eliade - 17.019 voturi (4,68%); locul 8: Alexandru Ioan Cuza -¬ 16.383 voturi (4,50%); locul 9: Constantin Brâncuşi ¬ - 14.831 voturi (4,08%) şi locul 10: Nadia Comăneci - 11.825 voturi (3,25%).
Proiectul Mari Români a stârnit dezbateri intense încă de la început: cum se vor alege "Marii Români", de ce lipsesc anumite nume?
Surprizele au venit atât în Top 10, cât şi în clasamentul primilor 100 de români. Cea mai spectaculoasă a fost prezenţa între primii zece a pastorului Richard Wurmbrand, nume puţin cunoscut în ţară, cu o activitate în special în diasporă.
Explicaţia a venit din mobilizarea comunităţilor pentru a-şi susţine favoritul. Alte surprize: Ceauşescu pe locul 11, dar si Gigi Becali pe poziţia 13.
Demarată pe 27 mai, campania „Mari Români” i-a provocat pe telespectatori, pe parcursul a 5 luni la recunoaşterea celor mai importante personalităţi româneşti din toate timpurile. Programul s-a derulat in doua etape: nominalizările (27 mai-1 iulie 2006) si votul final (8 iulie-21 octombrie 2006).
„Mari Romani" este realizat după o licenţă internaţională a BBC. Postul britanic lucrează în prezent la un format în care protagoniste vor fi, prin figura personalităţii alese, toate ţările ce au preluat proiectul. Formatul conceput de BBC pentru această emisiune a avut un succes răsunător în ţările în care a mai fost importat: SUA, Franţa, Germania, Finlanda, Canada, Olanda, Cehia si Africa de Sud.
Americanii l-au ales drept "cel mai mare" pe Ronald Reagan, englezii l-au votat pe Churchill, iar francezii i-au fost alături simbolului naţional Charles de Gaulle.