Statul propune în calitate de soluție pentru fermierii ieșiți la protest – creditul agricol de urgență. Mecanismul, care urmează să devină funcțional din 1 martie, le va permite agricultorilor să acceseze credite de 500 de mii de lei cu o garanție de 90% din partea statului. De cealaltă parte, fermierii spun că această sumă poate fi păstrată doar pentru agricultorii micro, dar pentru ceilalți – trebuie dublată. Subiectul a fost dezbătut la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, în cadrul unei ședințe a fermierilor cu premierul Dorin Recean, transmite IPN.
Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al agriculturii, a declarat că este vorba despre un instrument nou la care s-a lucrat în regim de urgență, fiind orientat spre agricultorii micro și mici și care întâmpină probleme financiare mari. Potrivit lui, acest mecanism de creditare va avea o valoare de 500 de mii de lei per solicitant, cota maximă de garantare fiind 90% din valoarea creditului. Acest model a fost elaborat în exclusivitate pentru producătorii de cereale. Banii pot fi accesați la toate băncile din țară.
„La ce pot fi folosite aceste mijloace circulante? Banii sunt în exclusivitate mijloace circulante. Deci, pentru procurarea materialului semincer, combustibil, lubrifianți, fertilizanți, produse fitosanitare, servicii mecanizate în agricultură și cheltuieli privind retribuția muncii aferentă lucrărilor de însămânțare în primăvara anului 2024. Cu acești 500 de mii de lei încercăm să ajutăm agricultorii să înceapă anul nou. Termenul maxim al creditului este de 18 luni, perioada de grație este de 6 luni, până la noua roadă”, explică Vladimir Bolea.
Serghei Ivanov, membru al Consiliului de Administrare „Forța Fermierilor”, producător agricol din raionul Fălești, a declarat că este de apreciat suma alocată de 50 de milioane de lei pentru agricultorii afectați de secetă, dar și ceilalți au nevoie de susținere. „Dați-ne voie să ne credităm, măcar un miliard, să-l împărțim la oamenii ăștia care stau în stradă, sunt oameni cu probleme. Ajutați 200-300 de oameni, dar după spusele voastre nici atâta nu sunt. Să fim reali, vă încurcă să ajutați acești 200 de agricultori? Nu că să ajutați, dar oferiți-le plafonul ăsta de 500 de mii. Dacă înmulțim la patru mii de agricultori pe țară, ne ridicăm la 10 miliarde. Dar la 300 de agricultori nu le dați 10 miliarde, dar trei miliarde. Deja plafonul este un milion și ajutați foarte mult. Și plafonul îl accesează fiecare în funcție de câte hectare are. 500 de mii pentru agricultorii micro, dar în cazul celorlalți această sumă trebuie să fie mai mare”, afirmă Serghei Ivanov.
Sergiu Stefanco, agricultor din raionul Căușeni, unul dintre liderii protestelor, susține că astăzi sectorul bancar refuză să crediteze agricultorii. Și din aceste considerente sunt necesare modificări legislative pentru a putea accesa credite în condiții adecvate. „Plafonul ăsta de 500 de mii este, mă scuzați, poate pe o gospodărie de o sută de hectare o poate ajuta. Sunt datorii la salarii, sunt datorii la impozite, la piese de schimb, la motorină”, afirmă agricultorul.
Premierul Dorin Recean a declarat că agricultura este un domeniu foarte important, supus multor riscuri, și de asta trebuie susținută. Potrivit lui, doar această ramură beneficiază de aceste subvenții pe care alte ramuri nu le primesc. „Astăzi creditul agricol de urgență este la dispoziția producătorilor micro și mici pentru ca să declanșăm procesul din primăvară. Acest credit garantat, înțeleg că nu este suficient, dar cu părere de rău nu există mai mulți bani să ajutăm ca să putem satisface toate necesitățile”, a mai spus prim-ministrul.
Șeful executivului a îndemnat fermierii să deblocheze sezonul agricol. Potrivit lui, prima soluție – creditul agricol de urgență – a fost găsită și se va implementa din 1 martie deja. A doua soluție – mecanisme de finanțare pe termen lung cu dobânzi și condiții accesibile – va fi discutată în următoarele săptămâni.
A treia săptămână la rând, agricultorii din mai multe raioane ale țării au ieșit în stradă cu tractoarele pentru a protesta. Săptămâna trecută au blocat și accesul spre Vama Leușeni. Ei afirmă că sunt în prag de faliment și cer statului sprijin financiar pentru a putea să procure motorină, semințe și îngrășăminte.