Statul îşi expune la licitaţie pachetele în 33 de societăţi pe acţiuni
https://www.ipn.md/ro/statul-isi-expune-la-licitatie-pachetele-in-33-de-societati-pe-actiuni-7966_988532.html
În perioada 22-25 februarie la Bursa de Valori a Moldovei se vor desfăşura licitaţii cu strigare, la care sunt expune spre vânzare pachetele statului în 33 de societăţi pe acţiuni din diferite domenii ale economiei naţionale. Este vorba de pachete care nu au fost solicitate la licitaţiile anterioare. În jumătate dintre cazuri (18) pachetul statului depăşeşte 50% din capitalul social al întreprinderilor, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al Bursei de Valori a Moldovei, vânzarea acţiunilor proprietate publică va avea loc prin intermediul licitaţiei cu strigare, unde cumpărătorul poate procura acţiunile fiecărei societăţi numai în pachet unic. Toate negocierile la bursă sunt efectuate numai prin intermediul companiilor de brokeri acreditate.
Anterior la o conferinţă de presă directorul Agenţiei Proprietăţii Publice, Tudor Copaci, a comunicat că în total în perioada 22 februarie – 10 martie vor fi expuse la privatizare bunuri ale statului în sumă de aproximativ 1 miliard de lei (935,8 mln lei).