Statul discriminează producătorii agrigoli mici
https://www.ipn.md/ro/statul-discrimineaza-producatorii-agrigoli-mici-7966_977816.html
Suma subvenţiilor acordate de buget în anii 2003-2009 gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) este de 6,3 ori mai mică decât cea pe care au primit-o producătorii mari, de stat şi privaţi, notează Info-Prim Neo. Faptul acestei discriminări a fost constatat de participanţii la Dezbaterile Publice, organizate de de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, prima din toamna curentă fiind la tema subvenţiilor în sectorul agrar.
Viorel Ghivriga, expert IDIS, a spus că reformarea sistemului de subvenţionare operată în ultimii ani nu a înlăturat toate contradicţiile existente în acest sistem, inclusiv favorizarea unor agenţi economici mari în repartizarea subvenţiilor, mai exact al unui număr anumit de agenţi economici mari.
Există,de asemenea, disproporţii la repartizarea pe profil regional. În afară de aceasta, există mai multe fonduri de subvenţionare, administrate de diverse
instituţii de stat – Ministerul Agrislturii şi Industriei Alimentare (MAIA), MF, ÎS Moldresurse, Agenţia Moldova-Vin, Apele Moldovei şi altele - iar procesul de distribuire rămâne unul netransparent, atât în ceea ce priveşte beneficiarii, cât şi membrii comisiilor de selectare a acestora.
Crearea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, care ar concentra toate fondurile dispersate în prezent şi ar aplica standarde unice de repartizare a subvenţiilor nu se ştie din ce motive se tergiversează. Nu se cunoaşte nici impactul generat de măsurile de susţinere de către stat a producătorilor agricoli. Mai mulţi participanţi la dezbateri, din rândul organizaţiilor de producători, firmelor de consultanţă, specialiştilor în businessul agricol, au menţionat şi ei că procesul de repartizare a subvenţiilor este netransparent. De exemplu, deşi s-a promis, guvernul şi MAIA nu au publicat listele beneficiarilor de subvenţii pentru anii 2007-2009 şi nici listele membrilor comisiilor create la nivel naţional şi local pentru repartizarea subvenţiilor.
Iurie Fala, specialist la AGROinform, a relevat că favorizarea producătorilor mari în procesul de subvenţionare face dovada că staul nu are o strategie bine pusă la punct în ce priveşte perspectivele de dezvoltare a micilor întreprinderi agricole, care pot fi performante şi mai mobile la cerinţele pieţei decât cele mari.
Vasile Mîrzenco, preşedintele Federaţiei Naţionale a Fermierilor din Moldova consideră să politica de subvenţionare trebuie să fie orientată spre majorarea veniturilor în sectorul agricol şi rural în întregime. - Ce fel de subvenţionare e acesta când 90 la sută din mijloace le dăm producătorilor mari, care se pot descurca şi singuri? - se întreba retoric Mîrzenco. În opina sa, o atare atitudine provoacă în mare parte şi eşecul strategiilor de combatere a sărăciei, aprobate de guvern.