logo

Statul alocă peste 5 mln lei pentru atragerea investiţiilor şi promovarea exporturilor


https://www.ipn.md/ro/statul-aloca-peste-5-mln-lei-pentru-atragerea-investitiilor-si-promovarea-export-7966_995524.html

Bugetul Fondului pentru atragerea investiţiilor şi promovare a exporturilor pentru anul 2012 este de 5,225 mln lei, cu 2 mln mai mult faţă de anul trecut, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Economiei. La şedinţa Consiliului de administrare a Fondului, ministrul economiei, Valeriu Lazăr, a cerut instituţiilor ce vor valorifica aceste mijloace să prezinte studii de evaluare a impactului acţiunilor întreprinse. Ministrul a cerut mai multă transparenţă în organizarea evenimentelor de anvergură, planificarea lor din timp şi cooptarea asociaţiilor de profil din diverse domenii ale economiei pentru informarea şi participarea agenţilor economici în activităţile de promovare a ţării. Operatorii economici urmează să fie instruiţi înainte de participarea la expoziţii şi să-şi facă mai bine tema pentru acasă, căutând potenţiali parteneri încă înainte de a se deplasa la expoziţii peste hotare.