Oficiul Avocatului Poporului a prezentat, în contextul decadei Drepturilor Omului (1-10 decembrie), rezultatele unui studiu privind accesul copiilor la servicii de asistenţă medicală urgentă pre-spitalicească. Cercetarea a arătat că staţiile de asistenţă medicală de urgenţă din ţară în mare parte nu dispun de echipe specializate pediatrice şi nici de transportul necesar, transmite IPN.
Consultantul superior al Direcţiei drepturile copilului din cadrul Oficiului Avocatului Poporului, Elena Draghici, a spus, în cadrul unui club de presă, că 63,6% din respondenţii din domeniul medical au indicat că dispun de insuficiente unităţi de transport. O altă problemă ţine de transportul dotat necorespunzător la unele puncte de asistenţă medicală de urgenţă, lipseşte utilajul şi inventarul pediatric necesar.
Respondenţii au invocat şi probleme legate de insuficienţa cadrelor medicale de profil pediatric. În mare parte, medicii de familie sunt cei care fac munca pediatrilor.
Recomandările Oficiului Avocatului Poporului ţin de stimularea angajării tinerilor specialişti cu profil pediatric în instituţiile medicale de urgenţă, dar şi elaborarea şi includerea în curriculum şcolar a unui modul de informaţii privind solicitarea de către copii a serviciului asistenţă medicală urgentă.