logo

Starea de lucruri în SIS a degradat, ex-șef al spionajului extern


https://www.ipn.md/ro/starea-de-lucruri-in-sis-a-degradat-ex-sef-7967_1102081.html

Colonelul în rezervă SIS Alexei Serebreanschi, fost șef al spionajului extern, susține că în ultimii ani starea de lucruri în cadrul Serviciului de Informații și Securitate a degradat. Potrivit lui, acest lucru se întâmplă chiar dacă la început de mandat președinta țării a declarat că nu va permite ca lucrurile să degradeze în Republica Moldova, nu va permite ca funcționari murdari și corupți să activeze în sistem și să dețină grade și funcții de stat.

Serviciul de Informații și Securitate, potrivit legii, este subordonat președintelui Republicii Moldova. „În SIS astăzi activează oameni din perioada Partidului Democrat, oamenii lui Dodon și absolvenți FSB, care sunt promovați în funcții înalte în cadrul SIS sub protecția lui Druță (Sergiu Druță, director adjunct SIS, n.r.)”, a declarat Alexei Serebreanschi într-o conferință de presă la IPN.

El a amintit despre conferința de presă organizată acum două luni, în care a vorbit despre „implicarea omului lui Dodon și finului lui Gumeniuc, Alexandr Pavliuc, în crime, inclusiv de discreditare a cetățenilor și diplomaților moldoveni la Moscova”. Potrivit lui Alexei Serebreanschi, pe acest caz este deja intentat dosar penal, mai mulți angajați ai ministerului de externe au depus plângeri care îl vizează pe Pavliuc.

„Noi, cetățenii Republicii Moldova, ofițerii onești din cadrul SIS, ofițerii în rezervă și veteranii SIS, de mult timp așteptăm decizii și acțiuni curajoase din partea dumneavoastră. Înțelegem că dumneavoastră, datorită agendei încărcate, nu ați avut timp suficient să atrageți o atenție cuvenită SIS, posibil și consilierii dumneavoastră nu au o experiență sau nu înțeleg în profunzime acest domeniu. Dar au trecut 3 ani și lucrurile nu se schimbă în cadrul SIS, ba mai mult, degradează de la o zi la alta”, s-a adresat Alexei Serebreanschi șefei statului.

Potrivit lui, oamenii fostului președinte al țării se simt foarte confortabil în cadrul SIS, sunt promovați și au acces la toate informațiile secrete din cadrul instituției. „SIS zilnic este implicat în crime și scandaluri publice. Repet, baza acestor ilegalități a fost pusă de către generalii lui Dodon: Esaulenco și Gumeniuc. A venit timpul ca dumneavoastră, stimată doamnă președintă, să luați o decizie mult așteptată, necesară, obiectivă, legală și stringentă de a anula decretele lui Dodon prin care le-au fost conferite gradele de general lui Esaulenco, Gumeniuc și Voicu”, a declarat fostul șef al Spionajului extern.

„Subliniez că, conform legii și Constituției, doar președintele Republicii Moldova poate revoca sau anula decretele prezidențiale. Vă informez ca astfel de decizii au fost luate în Polonia, Țările Baltice, România, Cehia, Germania și alte țări UE, care au curățat serviciile de informații de oameni corupți, au retras grade militare ofițerilor activi și pensionarilor, inclusiv grade de general, au retras pensii de stat și au alungat din sistem ofițeri cu un trecut dubios”, a mai spus Alexei Serebreanschi.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.