logo

ŞS-4 Tiraspol a cucerit Cupa Moldovei la fotbal feminin


https://www.ipn.md/ro/ss-4-tiraspol-a-cucerit-cupa-moldovei-la-fotbal-feminin-7979_1005711.html

Echipa Şcolii Sportive (ŞS) nr.4 din Tiraspol a obținut Cupa Moldovei la fotbal feminin, ediţia 2013. În finala disputată miercuri, 5 iunie, la stadionul din Orhei, formaţia antrenată de Victor Senic a învins, în urma executării loviturilor de departjare, campioana ţării, Clubul Sportiv Goliador-ŞŞ-11-Real Chişinău, cu scorul general de 5-4, transmite IPN.

Prima repriză s-a jucat sub semnul echilibrului, iar ambele echipe au fost mai mult cu gândul la apărare. Lucrurile s-au schimbat în partea secundă. Mai întâi, în minutul 68, Anastasia Toma o aduce pe Goliador în avantaj, dar aproape de final Carolina Ţabur a înscris golul egalizator, iar învingătoarea urma să fie decisă la penalty-uri.

Portarul formaţiei din Tiraspol, Rita Panova, a parat două lovituri ale adversarelor şi astfel şi-a ajutat echipa să câştige pentru a doua oară Cupa Moldovei, după cea din 2010. Cele mai multe cupe, trei, le are în palmares Narta Chişinău, în timp ce Noroc Nimoreni şi CS Goliador Chişinău – câte unul.

Anul acesta şi Cupa Moldovei (masculin) la fel a plecat în stânga Nistrului, câştigătoare devenind formaţia FC Tiraspol.