logo

Sporuri cu caracter specific mai mari pentru cadrele didactice


https://www.ipn.md/ro/sporuri-cu-caracter-specific-mai-mari-pentru-cadrele-didactice-7967_1098515.html

Administrațiile instituțiilor de învățământ primar, gimnazial și liceal vor putea acorda sporuri mai mari pentru dirigenție, verificarea lucrărilor scrise, administrarea cabinetelor și activitățile în care sunt încadrați copiii cu cerințe educaționale speciale. Sporurile vor constitui cel mult 10 % din bugetul anual destinat salarizării cadrelor didactice. Documentul care permite o nouă modalitate de calcul a sporurilor cu caracter specific a cadrelor didactice a fost supus consultărilor publice, transmite IPN.

După adoptarea documentului, un cadru didactic care are o clasă de 35 de elevi va putea beneficia de un spor pentru dirigenție de cel mult 880 de lei, față de circa 560 cât este în prezent, urmând ca fiecare instituție să stabilească suma în funcție de resursele disponibile.

Potrivit ministrului educației, Dan Perciun, cuantumurile anterioare ale acestui spor pentru fiecare din activități nu au fost revizuite de ceva timp, respectiv, Ministerul propune revizuirea și majorarea plăților pentru dirigenție și alte plăți. Aceste plăți pot fi făcute, dar nu sunt obligatorii, depinde în ce măsură dispune instituția de resurse ca să le facă. El mai spune că în acest caz abordarea e diferită față de prevederile existente anterior, deoarece se va ține cont de numărul de elevi, dar și de disciplină, pentru că unele discipline au un, volum de muncă e mai mare.

Potrivit metodologiei, sporul cu caracter specific pentru dirigenție se va acorda pentru timpul efectiv lucrat în anul de studii, inclusiv pe perioada vacanțelor, prevedere care anterior lipsea. Sporul pentru verificarea lucrărilor scrise, administrarea cabinetului, precum și pentru activitatea cu elevii cu cerințe educaționale speciale se va putea acorda pentru timpul efectiv lucrat în perioada 1 septembrie – 31 mai, inclusiv, vacanțele de toamnă, iarnă, primăvară și de Paști.

Calcularea sporurilor cu caracter specific se va efectua anual, în raport cu salariul de funcție al învățătorului la clasele primare și cel al profesorului în învățământul secundar. Calculele se vor face în baza numărului de elevi înregistrați la data de 1 octombrie a fiecărui an școlar.

Proiectul documentului va fi supus consultărilor publice până pe data de 7 august 2023.

Ministerul speră ca documentul să fie aprobat în ajunul noului an școlar.