logo

Spitalul Clinic Republican a deschis Secţia de chirurgie endovasculară


https://www.ipn.md/ro/spitalul-clinic-republican-a-deschis-sectia-de-chirurgie-endovasculara-7967_1009018.html

Spitalul Clinic Republican a deschis uşile Secţiei de chirurgie endovasculară. Aceasta este utilată cu un aparat angiografic modern, achiziţionat prin proiectul de împrumut oferit de Guvernul Austriei. Aparatul costă 1,6 milioane de euro. Secţia va asigura circa 1400 proceduri intervenţionale vasculare diagnostice şi curative anual, necesare pacienţilor diabetici, bolnavilor de cancer, cu tumori metastazice şi alte maladii severe, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, în secţie activează trei chirurgi endovasculari şi trei radiologi intervenţionişti, care au acumulat experienţă în afara ţării. Cu ajutorul aparatului angiograf va fi posibilă efectuarea intervenţiilor chirurgicale la pacienţii cu patologii concomitente severe, la care tratamentul chirurgical tradiţional este contraindicat. Anterior, erau posibile manipulări cu scop diagnostic pe cord, acum, va putea fi efectuat diagnosticul şi tratamentul la bazinele arteriale. După intervenţiile endovasculare plăgile nu necesită a fi cusute, iar în cele mai multe cazuri, pacienţii pot fi externaţi din spital în 1-3 zile după operaţie.

Ministrul sănătăţii, Andrei Usatâi, a menţionat că deschiderea secţiei marchează un pas important în medicina autohtonă. Acest lucru va face posibilă efectuarea intervenţiilor chirurgicale minim-invazive pe vasele sanguine cu diametru mai mic de 2 milimetri. O procedură de diagnostic la echipamentul performant costă între 6 şi 40 de mii de lei, iar cheltuielile vor fi acoperite de poliţa de asigurare medicală obligatorie. Persoanele care nu deţin poliţă vor achita personal cheltuielile.