logo

Speranţa a exclus trei jucători din lot pentru abateri disciplinare


https://www.ipn.md/ro/speranta-a-exclus-trei-jucatori-din-lot-pentru-abateri-disciplinare-7979_1009107.html

Eugen Gorceac, Vladimir Rassulov şi Eugen Celeadnic au fost excluşi pe termen nedeterminat de la Speranţa Crihana Veche. Conducerea formaţiei şi-a motivat decizia prin abaterile disciplinare pe care le-au avut aceşti jucători, transmite IPN.

Atmosfera în echipă a devenit şi mai încordată după ce Speranţa nu s-a prezentat la meciul cu Dinamo-Auto, din cadrul etapei a 14-a din Divizia Naţională. Jucătorii au protestat astfel faţă de restanţele salariale.

Directorul sportiv al Speranţei, Iurie Friniuc le-a spus jucătorilor astăzi, 14 noiembrie, în timpul şedinţei de pregătire, că îşi vor primi banii până la meciul cu Zimbru, programat pe 24 noiembrie.

În caz că Speranţa nu se va prezenta la încă un meci până la sfârşitul campionatului, formaţia din Cahul va fi exclusă din Divizia Naţională.

Speranţa, preluată recent de fostul fundaş al Daciei, Vitalie Mardari, se află pe penultimul loc în clasament, cu doar 8 puncte după 15 etape.