Absurdul unor evenimente și situații politice și sociale din Republica Moldova a fost pus în scenă, la Teatrul Bogdan Petriceicu Hasdeu din Cahul. Spectacolul „Herghelia”, în regia lui Gheorghe Mândru, a avut pe 4 iulie cea de-a doua reprezentație din cadrul premierei, transmite IPN.
Regizorul Gheorghe Mândru a declarat pentru IPN că piesa „Herghelia” este, de fapt, o reprezentație a absurdului cotidian din Republica Moldova. „Coșul minim de consum în Republica Moldova este de aproximativ 4000 de lei, pensia minimă este 700 de lei. Este absurd. Un pensionar trebuie să moară după o săptămână”, a explicat Gheorghe Mândru tematica și motivul absurdului ales în reprezentarea spectacolului.
„Este o piesă despre curaj, despre verticalitatea națională, despre demnitatea națională”, a adăugat regizorul, care a mai precizat că este pentru prima dată când este abordat un asemenea gen la teatrul din Cahul.
„Autorul este un dramaturg din Petroșani, Valeriu Butulescu, care este la a doua piesă pusă în scenă la Cahul, după Insula Femeilor”, a spus Gheorghe Mândru.
În piesa Herghelia, două personaje, creații ale fanteziei autorului, evadează de pe masa de lucru a acestuia și cer sprijinul autorităților de stat, pentru a-și obține identitatea și dreptul la existență independentă. Revolta personajelor împotriva autorului nu reușește. Chiar dacă el este ucis conceptual de personajele răzvrătite, existența acestora se volatilizează în final.
Acest scenariu este, de fapt, o simbolistică a unei realități în care figurile politice și sociale pierd controlul asupra oamenilor și „o pățesc dacă nu sunt corecți”, spune regizorul.
Spectacolul va fi jucat și la Teatrul Nottara din București.