logo

Specialitatea de grănicer va putea fi obţinută la Colegiul Naţional de Grăniceri


https://www.ipn.md/ro/specialitatea-de-granicer-va-putea-fi-obtinuta-la-colegiul-national-7967_962798.html

Absolvenţii şcolilor medii de cultură generală şi de liceu, interesaţi să obţină specialitatea de grănicer, vor putea depune actele pentru înmatricularea la Colegiul Naţional de Grăniceri. Guvernul a decis crearea colegiului în baza Centrului actual de pregătire a Grănicerilor. Necesitatea creării acestei instituţii rezidă în faptul că actualmente nici o instituţie militară din RM nu pregăteşte cadre de subofiţeri pentru Serviciul de Grăniceri. Totodată, completarea subdiviziunilor Serviciului de Grăniceri cu cadre de înaltă calificare este prevăzută şi de Planul de acţiuni R. Moldova – UE (p.49 - Managementul frontierei, care stipulează iniţierea elaborării unei strategii ample de instruire şi aplicaţii în domeniul managementului frontierei de stat, inclusiv îmbunătăţirea cunoştinţelor în domeniul standardelor şi regulamentelor). Personalul operativ al Serviciului de Grăniceri, care va fi angajat pe viitor, va trebui să cunoască prevederile UE în domeniu: regulile şi procedurile de bază a supravegherii şi controlului frontierei de stat, controlul documentelor, regulile de intrare, şedere, ieşire din ţară, coordonarea şi cooperarea cu ale agenţii, cooperarea la frontieră, sistemul de informare Schengen, Pentru asigurarea necesarului de personal al Serviciului de Grăniceri, colegiul va pregăti, în primii 10 ani, câte 100 de colaboratori anual, iar în continuare - cel puţin 50. Dotarea colegiului cu utilaj şi aparataj de performanţă pentru supravegherea şi controlul frontierei de stat se va realiza cu susţinerea UE. Colegiul de Grăniceri va fi amplasat în oraşul Ungheni, aflat la frontieră, fapt ce va permite organizarea acţiunilor practice fără mari cheltuieli bugetare.