Specialiştii spun că embargoul aplicat la importul de ouă din Ungaria nu va afecta ramura avicolă autohtonă
https://www.ipn.md/ro/specialistii-spun-ca-embargoul-aplicat-la-importul-de-oua-din-ungaria-nu-va-afec-7967_963406.html
Embargoul aplicat la importurile de ouă, carne şi produse din carne de pasăre din Ungaria şi Federaţia Rusă, după cazurile de gripa aviară înregistrate în cele două ţări, poartă un caracter temporar şi nu va afecta ramura avicolă autohtonă, a declarat directorul Întreprinderii de Stat pentru cercetare şi producere “Avicola-Moldova”, Ion Bâzgu.
Până în prezent, R. Moldova importa din Ungaria material germinativ, în special pui de o zi, ouă pentru incubaţie şi produse destinate alimentaţiei păsărilor în proporţie de 10 la sută din necesar, restul fiind acoperit din resurse proprii.
Potrivit Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), până în prezent, în R. Moldova nu s-a înregistrat nici un caz de îmbolnăvire a păsărilor cu gripa aviară. Potrivit experţilor, păsările de la întreprinderile avicole din Moldova sunt supuse unui risc minim de contaminare, deoarece acestea funcţionează în regim închis. În plus, în vara anului trecut, la Chişinău a fost dat în exploatare un laborator virusologic de depistare a virusului gripei, în cadrul Centrului Republican de Diagnostică Veterinară. Laboratorul, creat cu suportul Comisiei Europene, include utilaj performant şi permite efectuarea cercetărilor din acest domeniu conform standardelor internaţionale.
Începând cu 26 ianuarie curent, Direcţia Medicină Veterinară a MAIA, a sistat importul din Ungaria de producţie avicole, material germinativ, precum şi produse destinate alimentării păsărilor. Din Federaţia Rusă, în momentul de faţă, nu se importă produse de pasăre şi produse destinate alimentării acestora.