Institutul de Export și Comerț Internaţional din Marea Britanie a certificat pe piața de consultanță în domeniul exportului din Republica Moldova 18 specialiști, inclusiv din regiunea transnistreană. Certificarea a avut loc în cadrul programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, finanțat de UE și implementat de PNUD, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Delegației UE în Republica Moldova, timp de cinci luni, 20 de specialiști în export de pe ambele maluri ale râului Nistru au participat la mai multe sesiuni de informare, au studiat instrumentele necesare pentru desfășurarea tranzacțiilor de comerț internațional, cum sunt: procedurile vamale, regimurile de comerț internațional, instrumentele de facilitare a comerțului etc. Dintre aceștia, 18 au susținut examenul și au fost certificați.
„Certificarea internațională în domeniul exportului a specialiștilor va contribui la sporirea capacităților asociațiilor de business și a companiilor în extinderea capacității de export pe piața externă”, a spus Marco Gemmer, șef adjunct al secției proiecte și cooperare tehnică a Delegației UE în Republica Moldova, la ceremonia de înmânare a certificatelor.
Programul „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” contribuie la sporirea încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistrul prin implicarea liderilor locali, ai mediului de afaceri și societății civile în proiecte comune de dezvoltare a businessului și infrastructurii sociale.