logo

Soluţii şi măsuri pentru securitatea şi protecţia copiilor


https://www.ipn.md/ro/solutii-si-masuri-pentru-securitatea-si-protectia-copiilor-7967_1026488.html

Premierul Pavel Filip a dispus efectuarea unei analize pentru a identifica copiii fără documente de identitate, dar şi revizuirea cadrului normativ cu privire la costurile perfectării certificatului de naştere a copiilor, cetăţeni ai Republicii Moldova, născuţi peste hotarele ţării. Solicitările au fost enunţate marţi, 5 aprilie, în cadrul şedinţei Consiliului Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copiilor (CNPDC), transmite IPN.

Participanţii la şedinţă au discutat subiecte ce ţin de înregistrarea naşterii copilului, protecţia socială şi medicală a nou-născuţilor şi serviciile de intervenţie timpurie la copii. „Protecţia şi promovarea drepturilor copiilor este o prioritate a Guvernului. Îmi exprim convingerea că CNPCD-ul, va fi factorul stimulator în procesul de dezvoltare, actualizare şi implementare a politicilor cu impact pentru copii. De altfel, în colaborare cu partenerii de dezvoltare şi de dialog social va fi asigurată monitorizarea implementării politicilor în interesul suprem al copilului”, a menţionat Pavel Filip.

O atenţie sporită a fost acordată siguranţei copiilor în mediul online. În acest context,  Pavel Filip a solicitat Ministerului Educaţiei să includă în programele şcolare subiecte orientate spre dezvoltarea competenţelor privind siguranţa în mediul online ca materie obligatorie. De asemenea, a dispus elaborarea unui Plan de acţiuni pentru promovarea siguranţei online a copiilor.

În cadrul şedinţei CNPDC, a fost examinat şi aprobat Planul de acţiuni pe anul 2016 cu privire la soluţionarea unor probleme din domeniul educaţiei. Documentul include măsuri urgente, orientate spre îmbunătăţirea accesului la educaţie, asigurarea unei alimentaţii corecte, combaterea abandonului şi absenteismului şcolar, asigurarea cu cadre didactice competente, administrarea eficientă a şcolilor de circumscripţie, transportarea copiilor.

La şedinţa Consiliului au participat reprezentanţi ai partenerilor de dezvoltare UNICEF, USAID, Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova, Agenţia Elveţiană pentru Cooperare şi Dezvoltare, precum şi ai mai multor ONG-uri din domeniu.