logo

Soluţii de la concurenţii electorali: infrastructura drumurilor şi transportul. Ciclu IPN. Alegeri-2014


https://www.ipn.md/ro/solutii-de-la-concurentii-electorali-infrastructura-drumurilor-si-transportul-ci-7978_1016674.html

Autorităţile raportează că, începând cu anul 2009, din surse financiare externe au fost reabilitate 258 km de drumuri naţionale, iar din Fondul Rutier încă 150 km de drumuri naţionale şi locale. Şoferii se plâng însă în continuare pe drumuri proaste, iar potrivit estimărilor făcute de ministerul de ramură, reţeaua de drumuri naţionale necesită investiţii de circa 1,6 miliarde de euro pentru reparaţii. Agenţia de presă IPN a întrebat concurenţii electorali ce este de făcut, mai mult decât s-a făcut până acum, pentru a accelera ritmul lucrărilor şi când, de unde şi în ce condiţii vom ajunge să facem aceste investiţii. De asemenea, concurenţii au fost întrebaţi care ar fi soluţia pentru a asigura accesul la transport  pentru oamenii din localităţile izolate, în condiţii egale, şi cum vor lupta cu transportul ilicit de pasageri.
---

Şosele ocolitoare pentru municipiul Chişinău

Partidul Democrat din Moldova consideră că una dintre priorităţile viitoarei guvernări trebuie să fie modernizarea infrastructurii rutiere. A reabilita drumurile constituie o parte din dezvoltarea ţării şi ajută mult la dezvoltarea celorlalte ramuri economice.  În ultimul an, s-au înregistrat progrese importante în privinţa îmbunătăţirii infrastructurii rutiere, fiind modernizate trasee de importanţă naţională, precum: Sărăteni – Soroca sau Chişinău – Giurgiuleşti, fiind începută reabilitarea altor trasee importante: Hânceşti – Cimişlia sau Chişinău – Ungheni – Sculeni. PDM crede că modernizarea drumurilor trebuie să continue în ritm accelerat şi de aceea propune realizarea şoselelor ocolitoare pentru municipiul Chişinău şi pentru cel puţin 10 oraşe reşedinţe raionale. Democraţii sunt convinşi că aceste şosele ocolitoare se pot face în următorii ani şi că ele vor reprezenta impulsuri semnificative pentru dezvoltarea economică generală a capitalei şi a raioanelor din republică. Pentru a accelera lucrările de modernizare a infrastructurii e nevoie de simplificarea în continuare a legislaţiei pe mai multe zone, de la chestiunea exproprierilor în interes public până la procedura de licitaţie şi de contestare a deciziilor.

Ţinând cont de modernizarea reţelei rutiere din ultimii ani şi de propunerile pentru viitor, PDM consideră că reţeaua interurbană de bază va fi aproape integral modernizată în 2018, în aşa fel încât atunci se va putea circula în condiţii decente din fiecare capitală raională către municipiul Chişinău, precum şi între toate capitalele raionale. Prioritatea următorilor ani va fi reabilitarea drumurilor locale, asigurând astfel conectarea mai bună a satelor noastre cu centrele raionale şi capitala ţării. PDM propune ca 1 miliard de lei să fie investiţi anual pentru modernizarea drumurilor locale.

Democraţii susţin că Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor a demarat deja programul de optimizare a rutelor regulate, astfel ca la aceste servicii să aibă acces toţi cetăţenii, inclusiv din localităţile mici. Noul program prevede crearea unor trasee noi, care să cuprindă toate satele şi să facă conexiune cu centrele raionale. Urmează obţinerea garanţiilor că transportatorii vor respecta traseele stabilite, prin implementarea biletului electronic, care va permite monitorizarea prin sisteme GPS a traseului parcurs. Totodată, PDM spune că va asigura aplicarea pârghiilor legale existente pentru a-i sancţiona pe cei care practică transporturile ilicite, dar, concomitent, va stimula venirea agenţilor transportatori în câmpul legal de activitate, inclusiv prin debirocratizarea sistemului de autorizare a rutelor.  Codul Transporturilor Rutiere a fost promovat cu succes de către ministrul transporturilor, exponent al PDM, şi a intrat deja în vigoare. Documentul stabileşte noi pârghii, mult mai eficiente de luptă cu acest fenomen.

Mai întâi apeduct, pe urmă drumuri

Partidul Popular Creştin Democrat crede că, întâi de toate, e nevoie să încetăm a mai contracta credite astronomice pentru drumuri, împovărând ţara cu datorii externe uriaşe. În condiţiile în care statul nu poate da pensii minime care să acopere costurile vieţii, când tinerii specialişti primesc în sistemul public trei mii de lei, iar şcolile se închid în lipsă de fonduri, şoselele de lux nu constituie o primă necesitate. Cât de stupizi putem fi ca să facem drumuri netede ca-n Europa şi să nu vedem că, în acelaşi timp, satele noastre mor şi în curând nu va mai avea cine să mai circule pe aceste şosele? Banii din finanţarea externă şi din Fondul Rutier se fură în cel mai obraznic mod. După ce vom face ordine în modul în care se irosesc banii pentru drumuri, vom putea construi mult mai mult decât în prezent.

Cifrele privind banii de care ar mai fi nevoie pentru reparaţia drumurilor, în opinia PPCD, sunt impresionante, dar e de văzut cine le-a calculat, cu ce fel de materiale de construcţie se operează şi cum putem găsi materiale mai ieftine. Dar încă o dată, prima urgenţă ar fi, de pildă, asigurarea fiecărui sat cu apă potabilă curată, canalizare, dar şi cu activităţi economice în agricultură şi în industria de prelucrare. Nu mai puţin importantă este majorarea pensiilor, a salariilor minime, finanţarea învăţământului, a domeniului ocrotirii sănătăţii. Iar drumuri trebuie să construim, însă doar în funcţie de posibilităţile şi priorităţile de moment. De problema legată de asigurarea accesului la transport a oamenilor din toate satele, trebuie să se ocupe ministerul transporturilor, în colaborare cu autorităţile locale. Iar dacă va fi necesar, statul poate subvenţiona parţial anumite rute, care nu sunt atractive din punct de vedere economic. Cât ţine de transportul ilicit, PPCD consideră că trebuie înăsprite pedepsele.

Relaxare fiscală pentru transportatorii care taie corect biletele

Partidul Liberal Reformator notează că în ultimii ani Moldova a obţinut 600 de milioane de euro sub formă de credite preferenţiale şi granturi pentru reabilitarea drumurilor. De asemenea, au fost executate lucrări şi cu forţele proprii, din Fondul Rutier. Acest proces va continua şi în perioada următoare pentru ca toate drumurile naţionale şi majoritatea celor locale să fie reabilitate. Potrivit liberal-reformatorilor, fonduri externe pentru reabilitarea drumurilor vin şi vor continua să vină în Republica Moldova, totodată se vor utiliza bani din fondul rutier. Drumurile naţionale sunt o prioritare, întrucât datorită lor va putea fi crescută viteza de mişcare şi respectiv, economia ţării.

În Moldova mai există destinaţii neatractive din punct de vedere financiar pentru transportatorii de călători. Problema este în lipsa infrastructurii, însa aceste chestiuni se schimbă spre bine. Drumurile proaste se refac, încep să apară şosele noi, tocmai pentru a uni toată Moldova şi nu a mai exista nimeni izolat. Pentru combaterea transportului ilicit de pasageri, PLR crede că trebuie să creştem amenzile şi să intensificăm controalele, fiind necesară şi stabilirea unei relaxări fiscale pentru firmele care taie corect bilete.

Investiţii stimulate prin parteneriate public-private

Partidul Naţional Liberal susţine că pentru a asigura dezvoltarea prioritară a infrastructurii, inclusiv datorită investiţiilor publice, este necesar, la compartimentul împrumuturi publice externe, asigurarea pe cale legislativă a normei ce nu ar admite utilizarea împrumuturilor, obţinute de Guvern, pentru consum curent. Aceste mijloace vor fi folosite în mod exclusiv pentru proiecte investiţionale, în primul rând în domeniul infrastructurii. Aceste condiţii se prevăd şi în Planul Marshall al PNL şi al Guvernului Consiliului Unirii.

Pentru desfăşurarea unui program de construcţie/reconstrucţie a drumurilor locale, PNL susţine că trebuie stimulate investiţiile prin parteneriate public-private, prin aplicarea transferului tehnologic american de construcţie (performant, investiţii minime, calitate impecabilă). La fel, PNL crede că activitatea de transport public este necesar de organizat prin forma de patentă de întreprinzător, în funcţie de rută, calitatea drumului şi fluxul de pasageri.

Reguli oneste la desfăşurarea licitaţiilor

În opinia Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, construcţia drumurilor este unul din sectoarele cel mai mult afectate de corupţie. Este necesar de a exclude acest flagel, de a introduce reguli oneste la desfăşurarea licitaţiilor şi a asigura controlul public transparent asupra acestora.  O altă prioritate anunţată este aplicarea tehnologiilor performante la construcţia drumurilor pentru obţinerea unei perioade mai mari de exploatare. La fel, trebuie să li se dea preferinţă antreprenorilor autohtoni, pentru că astfel vor fi create locuri de muncă pentru cetăţenii moldoveni.

PSRM consideră că este necesar de introdus principiul de mentenanţă şi garanţie a calităţii

drumurilor reparate. Formaţiunea promovează şi ideea creării unui fond de stat de investiţii, resursele căruia vor fi folosite implicit pentru construcţia drumurilor. Pe lângă resursele interne, vor fi atrase împrumuturi/granturi străine, inclusiv de la Banca Euroasiatică de Dezvoltare.

Potrivit PSRM, transportul ilicit se intersectează cu „munca la negru”, iar soluţiile presupun modificări de politici fiscale şi a activităţii de reglementare.

Primării obligate prin lege să asigure comunitatea cu servicii de transport

Potrivit Partidului Popular din Republica Moldova, numai în anul 2013 din Fondul Rutier au fost alocate mijloace financiare în valoare de 1,079 miliarde de lei pentru lucrări de reparaţie şi întreţinere a drumurilor publice. Plus 150 de milioane euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare, plus 132 de milioane dolari SUA pentru tronsonul Sărătenii Vechi – Soroca, bani oferiţi de Guvernul SUA. În opinia PPRM, problema este că nu are cine executa lucrările de reconstrucţie şi suntem nevoiţi să contractăm companii străine. PPRM consideră că, după ratificare Acordului de Asociere a Republicii Moldova la UE, va creşte accesul la fondurile europene pentru domeniul dat, singurul impediment rămânând corectitudinea şi eficienţa gestionării acestor bani.

Cât ţine de reabilitarea reţelelor locale, este necesar să implementăm independenţa administraţiei publice locale, care va crea condiţii pentru dezvoltarea afacerilor în localităţi, acumulând bani în bugetele locale pentru investiţiile necesare. PPRM va insista ca primăriile să fie obligate prin lege să asigure comunitatea cu servicii de transport necesare. Este necesar de a revedea condiţiile de obţinere a licenţelor pentru transportul de pasageri în vederea stabilirii unor reguli clare, inclusiv şi responsabilităţi. Politicile fiscale atractive vor responsabiliza agenţii economici din domeniu.

Clauze contractuale de mentenanţă şi garanţie a calităţii drumurilor

Partidul Liberal consideră că pentru menţinerea şi accelerarea ritmului lucrărilor de reparaţie, dar şi de construcţie a drumurilor noi, este necesară implementarea tehnologiilor noi la reabilitarea drumurilor, precum şi elaborarea şi implementarea unui sistem nou de întreţinere a drumurilor. Pentru realizarea acestor obiective este necesară continuarea eforturilor de transparentizare a licitaţiilor publice, atragerea companiilor străine la executarea lucrărilor şi introducerea unor clauze contractuale de mentenanţă şi garanţie a calităţii.

Potrivit PL, reabilitarea infrastructurii rutiere este, într-adevăr, foarte costisitoare. Din acest punct de vedere, este evidentă necesitatea de diversificare a surselor de venit. Astfel, pe lângă granturile şi creditele preferenţiale oferite de partenerii de dezvoltare, pentru acumularea surselor financiare proprii este oportună crearea unor sisteme informatice inteligente de monitorizare online a traficului rutier şi sporirea gradului de percepţie a taxelor rutiere şi a sancţiunilor contravenţionale conexe. Un alt mod de dezvoltare productiv este atragerea investitorilor străini la construcţia magistralelor naţionale de alternativă, prin concesionarea acestora şi deservirea din contul taxelor de folosire a drumurilor. Partidul Liberal are stabilit drept obiectiv în programul său asigurarea tuturor localităţilor cu acces la reţeaua drumurilor publice şi crearea/modernizarea reţelelor de transport de interes local, pentru creşterea şi  îmbunătăţirea legăturilor între localităţile urbane şi cele rurale.

În afara precondiţiei evidente – drumuri calitative – liberalii consideră că acest deziderat urmează a fi realizat în paralel cu refacerea şi dezvoltarea infrastructurii de bază –apă, canalizare, gazificare, gestionare a deşeurilor etc. Modernizarea infrastructurii va permite dezvoltarea plenară a localităţilor rurale, inclusiv prin posibilitatea dezvoltării investiţionale care va avea drept consecinţă sporirea numărului de locuitori şi a puterii de cumpărare a acestora şi, implicit, creşterea atractivităţii financiare. Transportul ilicit reprezintă, în viziunea PL, o varietate a activităţii ilegale de întreprinzător şi, implicit, metodele de combatere ale acestuia reies din politica contravenţional-penală a statului. PL consideră oportună elaborarea unui sistem de planificare, monitorizare şi management al transportului de pasageri şi de marfă utilizând sistemele informaţionale integrate, precum şi controalele faptice operative.

Să ne întindem cât ne ţine plapuma

Să ne întindem cât ne ţine plapuma, nu putem lua iresponsabil credite pe care să nu le poată achita urmaşii noştri când drumurile se vor deteriora din nou, susţine candidatul independent Oleg Brega. Dar cât timp şi în măsura în care drumurile mai bune asigură afaceri mai prospere datorită mobilităţii şi accesibilităţii, sunt oportune investiţiile din bugetul public. Decât să mai luăm o maşină de lux pentru un funcţionar ineficient, mai bine mai facem un kilometru de drum nou, spune Oleg Brega. Potrivit candidatului, dacă am reduce raţional şi urgent cheltuielile pentru aparatul de stat, am avea economii la buget cu care să facem în doi-trei ani drumuri bune pe principalele destinaţii.

Cât priveşte accesul oamenilor din localităţile izolate la transport, Oleg Brega consideră că aceasta ar fi o ocazie de a subvenţiona afaceri locale cu transport la comandă, să nu fie curse regulate, dar maşină la preţ mic pentru necesităţi vitale, necomerciale. La fel, acesta crede că trebuie să existe mai multă transparenţă în acordarea de licenţe transportatorilor, controale mai intransigente şi legi care să asigure transportatorii că nu vor lucra în pierdere.

Profesionalism şi responsabilitate profesională

Partidul Verde Ecologist susţine că ne lipseşte profesionalismul în reparaţia drumurilor. De multe ori licitaţiile au loc cu întârziere, pe la mijlocul verii, şi drumurile se construiesc la sfârşit de an. Nu se verifică companiile, deşi e vorba de sume colosale investite. PVE consideră că în acest domeniu, în primul rând, e necesară responsabilitatea profesională, iar pentru aceasta companiile executoare trebuie selectate cu mare precauţie. Potrivit verzilor, fondurile europene oferă suficientă asistenţă pentru această ramură, dar aceste fonduri trebuie accesate, iar pentru aceasta e nevoie iar de profesionişti, tineri capabili.

În ceea ce ţine de asigurarea transportului în localităţile mici, izolate, formaţiunea susţine că există companii mari care trebuie obligate să asigure transportul şi acolo, nu neapărat să ofere un autobuz sau un microbuz, dar de exemplu un transport de capacităţi mai mici. Cât priveşte transportul ilicit, PVE consideră că există legislaţie buna, dar nu se aplică. Sistemul este corupt, iar companiile care practică transportul ilicit aparţin chiar persoanelor din conducerea țării. Partidul propune formula aplicată în Belarus: când este depistat un transportator ilegal, îi este confiscat vehiculul.

Negocierea proiectelor de atragere a investiţiilor străine, publice şi private

Uniunea Centristă din Moldova crede că trebuie sa fie  asigurate criteriile de legalitate, transparenţă, echitate şi eficienţă în procesul de desfăşurare a tenderelor pentru construcţia şi reparaţia drumurilor, astfel încât companiile să nu fie desemnate, cu dată retroactivă,  câştigători ai tenderelor, doar pentru a fura banii publici. Astfel, va fi posibil să se construiască mai mulţi kilometri de drumuri noi şi reparate. UCM susţine că actualmente bugetul naţional nu dispune de surse suficiente pentru realizarea acestui obiectiv din motive cunoscute. Respectiv, este necesară atragerea de investiţii suplimentare şi enorme pentru a finaliza programul de reabilitare a drumurilor naţionale. În acest scop este indicat să fie negociate proiecte de atragere a investiţiilor străine, publice şi private, în condiţiile contractelor de concesionare a drumurilor, în primul rând, a drumurilor internaţionale.

Formaţiunea consideră că o soluţia pentru ca toate localităţile să fie asigurate cu transport este şi reparaţia drumurilor către aceste localităţi cu contribuţia autorităţilor locale prin intermediul parteneriatelor publice-private în asigurarea serviciilor de transport pentru locuitorii acestor localităţi, inclusiv prin acordarea unor facilităţi fiscale şi de altă natură pentru transportatorii respectivi. UCM crede că transportul ilicit poate fi combătut prin educaţie, convingere şi prin majorarea sancţiunilor de ordin material pentru transportatori, pe de o parte, şi pentru controlorii de stat, pe de altă parte.

Notă: Agenţia de presă IPN a propus tuturor concurenţilor electorali să-şi prezinte viziunea asupra problemei abordate. Materialul dat conţine răspunsurile oferite până la data convenită. Ciclul de materiale IPN din preajma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie va continua cu alte probleme importante identificate de către opinia publică. De la începutul ciclului, au fost puse în discuţie probleme legate de economia nedeclarată, fondurile obligatorii de asistenţă medicală, asistenţă socială.

Elena Nistor
, IPN