logo

Soluţii <a href="http://cityadspix.com/tsclick-BQBE4NPP-VRMIQUYF?url=http%3A%2F%2Fwww.enter.ru%2Fproduct%2Fjewel%2Fzolotoe-koltso-s-fianitami-kollektsiya-montpensier-2030000139132&sa=mh&sa1=&sa2=&sa3=&sa4=&sa5=&bt=20&pt=9<=2&tl=3&im=Mjc3NS0wLTE0MTcxMjM2ODctMTA5MjUyNzk%3D&fid=NDQ1NzU2Nzc1&prdct=023008380d3b083403&kw=de%20la" target="_blank" alt="La princesse de Montpensier" title="La princesse de Montpensier" style="">de la</a> concurenţii electorali: locuinţe. Ciclu IPN. Alegeri-2014


https://www.ipn.md/ro/solutii-a-hrefhttpcityadspixcomtsclick-bqbe4npp-vrmiquyfurl-7978_1016842.html

Lansarea unui program similar proiectului „Prima casă” din România, oferirea creditelor avantajoase la procurarea locuinţelor sau construcţia de locuinţe sociale – sunt soluţii la care au făcut referire concurenţii electorali, întrebaţi de Agenţia de presă IPN cum văd rezolvarea problemei locuinţelor în Republica Moldova.
---

15 mii de lei pentru cei care doresc să-şi reconstruiască casa la ţară


Partidul Democrat din Moldova menţionează că pe parcursul a patru ani s-au făcut paşi concreţi pentru a fi rezolvată problema locativă în Republica Moldova şi eforturile trebuie continuate.  PDM, deţinând conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, a iniţiat un proiect de construcţie a locuinţelor sociale. Sunt cuprinse în proiect raioanele Sângerei, Briceni, Călăraşi, Leova, Hânceşti, Ialoveni, Soroca. În următorii 2 ani, vor fi date în folosinţă 700 de apartamente, de care vor beneficia familiile cu mulţi copii, dar şi familii de medici, profesori, tineri specialişti. Formaţiunea propune ca din fondurile pentru dezvoltare regională să fie acordate finanţări de câte 15 mii de lei pentru fiecare proprietar din mediul rural care doreşte să-şi reconstruiască casa. Scopul este ca în fiecare an să fie reconstruite 5 mii de locuinţe. PDM va propune un proiect care să prevadă credite de lungă durată şi la o dobândă mică pentru familiile care vor să-şi cumpere un spaţiu de locuit, după ce vor avea loc discuţii cu băncile din Moldova. E nevoie de un program special în acest sens, în care statul să intervină pentru a alimenta fondurile de garantare şi pentru a subvenţiona parţial dobânzile la credite.

Locuinţe sociale pentru categoriile defavorizate

Potrivit Partidului Popular Creştin Democrat, creşterea veniturilor unei largi pături a populaţiei, ca urmare a creşterii economiei ţării, va rezolva, în mare parte, problema locativă în Republica Moldova. Cât priveşte posibilitatea accesării de către populaţie a creditelor de lungă durată şi la o dobândă mai mică pentru procurarea spaţiului de locuit, PPDC spune că este o sarcină pe care trebuie să şi-o asume, întâi de toate, o bancă de stat, dar şi băncile private trebuie să se mulţumească cu profituri rezonabile. Totodată, este necesară existenţa un program de oferire a locuinţelor sociale pentru familiile cu mulţi copii, pentru tinerele familii care nu dispun de venituri suficiente, pentru unele categorii socialmente-vulnerabile şi pentru invalizi, care nu au rude în stare să îi ajute.

Susţinerea indirectă a băncilor ca acestea să ofere credite atractive

Partidul Liberal Reformator menţionează că problema locuinţelor este una dintre cele mai stringente la etapa actuală. Ea ar putea fi soluţionată cu ajutorul unui program similar proiectului „Prima casă” din România – tinerii, cu adeverinţa de salariu, pot accesa credite preferenţiale sau pot procura locuinţe la preţ redus construite de stat printr-un parteneriat public-privat. Pentru oferirea creditelor în condiţii avantajoase la procurarea locuinţelor, PLR subliniază că băncile au nevoie de stabilitate financiară, în primul rând. În momentul în care politicul este bine pus la punct, investiţiile străine încep să apară, se reglementează şi stabilitatea financiară. Aşa vor putea fi sprijinite indirect băncile să ajute familiile tinere, şi nu numai. De locuinţe sociale trebuie să beneficieze, în primul rând, familiile tinere. Trebuie neapărat să se ofere o egalitate de şanse.

Eliminarea excrocheriilor de pe piaţa imobiliară

Partidul Naţional Liberal crede că problema locativă poate fi soluţionată pe mai multe căi. Prima este stimularea plasării populaţiei în câmpul muncii în mediul rural. O altă soluţie este adoptarea Legii privind locuinţele sociale, prin care administraţiile publice locale vor fi obligate în mod prioritar să asigure anual cu locuinţe sociale minimum 3 familii de tineri. Formaţiunea mai propune construirea de case individuale ieftine şi iniţierea unei cooperări pentru transfer de expertiză cu Fundaţia Dj.Carter din SUA, ce activează de multă vreme în domeniul construcţiei şi asigurării cu locuinţe ieftine a nevoiaşilor din diferite ţări de pe mapamond. Şi o altă rezolvare a problemei este adoptarea Legii cu privire la activitatea de dezvoltator/development, prin care ar fi eliminate toate neajunsurile şi excrocheriile de pe piaţa imobiliară, va stimula activitatea ipotecară şi de leasing, prin implicarea sistemului bancar.

Credite fără dobândă, garantate de către stat

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova spune că e nevoie de creştere economică care va asigura bunăstarea cetăţenilor şi, ca rezultat, populaţia îşi va putea rezolva de sine stătător această problemă. Piaţa Uniunii Vamale şi accesul la fondurile euroasiatice va contribui la dezvoltarea producţiei, ceea ce va atrage specialiştii, iar unul din stimulente va fi soluţionarea problemei locative din contul întreprinderilor. Formaţiunea propune ca grupurile social-vulnerabile să primească locuinţe sociale, iar familiilor tinere să poată accesa credite fără dobândă, garantate de către stat, pentru cumpărarea locuinţelor. PSRM intenţionează să rezolve problema şi prin alocaţii bugetare la construcţia locuinţelor (locuinţe sociale), prin parteneriate public-private.

Finalizarea reformei sistemului bancar

Partidul Popular din Republica Moldova este de părere că problema locativă poate fi soluţionată numai dacă autorităţile publice locale se vor angaja să construiască aceste locuinţe, ca ulterior să le ofere în chirie cetăţenilor care au nevoie de spaţiu locativ. Creditele ipotecare sunt foarte convenabile pentru băncile comerciale, dar nu şi pentru cetăţenii care le contractează. Trebuie finalizate reformele în sistemul bancar, de facilitat competiţia în acest sistem, fără monopolizări. De asemenea, trebuie facilitat procesul apariţiei pe piaţă a băncilor străine, care vor oferi credite convenabile şi stabilitate în acest sistem atât de important pentru economia naţională. Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la locuinţe din 17 iulie 2014 care prevede modalitatea de acordare a locuinţelor sociale. O problemă rămâne sursele de finanţare, deoarece conform legii, locuinţele sociale vor fi construite, reparate sau procurate în limitele mijloacelor bugetare alocate în acest scop.

Extinderea Programului „Prima Casă” la nivel naţional

Partidul Liberal spune că un exemplu de urmat pentru soluţionarea eficientă a problemei  locuinţelor este oferit de către programul ipotecar „Prima Casă”, iniţiat de primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă. De la accederea în 2007 a liberalilor la conducerea Primăriei Chişinău, au fost construite şi date în exploatare mai multe blocuri locative destinate persoanelor cu venituri modeste. Beneficiari ai acestui program sunt profesori, funcţionari publici, lucrători medicali etc. În altă ordine de idei, este indispensabilă şi dezvoltarea cadrului legislativ în domeniul construcţiilor, astfel încât să fie oferite garanţii financiare sporite din partea dezvoltatorilor imobiliari care vor purta răspundere atât pentru executarea lucrărilor necalitative, cât şi pentru tergiversarea executării lucrărilor de construcţii. Avansarea reglementărilor din acest domeniu va stabiliza piaţa imobiliară şi va permite scăderea riscurilor investiţionale pentru beneficiarii finali şi, ca rezultat, sporirea fondului locativ. PL crede că proiectul „Prima Casă” urmează a fi extins la nivel naţional.

Nu mai puţin eficiente pot fi şi intervenţiile Băncii Naţionale a Moldovei pe piaţa bancară în scopul impunerii unor condiţii mai lejere pentru operaţiunile care au drept obiect imobilele. În situaţia de tranziţie în care se află Republica Moldova, locuinţele sociale sunt un imperativ, susţine PL. Implementarea strategiilor orientate spre micşorarea preţului imobilelor şi spre sporirea accesibilităţii fondului locativ nu va exclude necesitatea oferirii locuinţelor sociale, deoarece beneficiarii acestora sunt categoriile defavorizate de cetăţeni, cum ar fi: persoanele cu dizabilităţi severe şi familiile acestora, familiile cu mulţi copii, persoanele intern deplasate ş.a. O condiţie esenţială este respectarea absolută a rigorilor impuse de cadrul legal pentru a nu fi admise abuzuri la repartizarea locuinţelor.

Susţinere bancară pentru casele eco

Partidul Verde Ecologist menţionează că în rezolvarea problemei locuinţelor trebuie să intervină statul. În Republica Moldova preţurile pentru spaţiul locativ sunt foarte umflate, ele sunt de doua-trei ori mai mari. Preţul de cost maxim pentru un metru pătrat este de 300 de euro, pe piaţă însă se cere 400-600 de euro. Statul ar trebui să reglementeze acest sector. Creditele pentru familiile care doresc un spaţiu locativ trebuie să fie oferite la un procent mic. Partidul are înţelegere cu două ţări europene care sunt gata să susţină Republica Moldova întru deschiderea a unei subdiviziuni bancar-financiare pentru a acorda susţinere pentru lansarea economiei verzi, inclusiv şi casele eco, care este un proiect aparte, împrumuturi de lungă durată la 4%. Spaţiul locativ pentru unele categorii sociale trebuie asigurat obligatoriu – persoane cu nevoi speciale, invalizi.

Impozitarea riguroasă a celor care au palate

Candidatul independent Oleg Brega menţionează că problema locativă în Republica Moldova poate fi rezolvată când statul, prin autorităţile sale, va asigura mediu de afaceri propice şi va investi în locuinţe sociale pentru cei nevoiaşi. Statul trebuie să asigure cetăţenilor un loc cald, sigur de trai. Aşadar, impozitând mai riguros pe cei care au palate de lux, statul ar putea asigura pe toată lumea nevoiaşă cu locuinţe sociale în folosinţă. De asemenea, este necesară existenţa unui program de oferire a locuinţelor sociale în Moldova. Sunt multe persoane şi categorii întregi care nu-şi pot permite o locuinţă, din motive de sănătate sau vârstă. Iar, orfanii ar trebui să aibă un loc de trai asigurat de stat cel puţin la cămine.

Credite pentru 20-25 ani, la o dobândă de 3-5 %

Uniunea Centristă din Moldova optează pentru un program de acordare a creditelor bancare pe termen lung, de 20-25 ani, la o dobândă suportabilă în raport cu veniturile solicitantului – 3-5 % anual. Statul ar putea să contribuie la transformarea sistemului bancar naţional din gropar în partener interesat şi eficient al agenţilor economici şi al fiecărui cetăţean. Acest lucru va fi realizat prin reglementări legale raţionale, calculate şi rigide, avându-se în vedere caracterul comercial şi profitabil al băncilor, dar şi faptul că băncile sunt agenţi economici specifici, care îşi desfăşoară activitatea în baza şi prin contribuţia directă a cetăţenilor-clienţi cu sursele lor. UCM mai propune ca locuinţele sociale să fie construite din sursele bugetului de stat, dar şi a bugetelor locale şi să fie oferite persoanelor socialmente vulnerabile, cum ar fi tinerele familii, tinerii specialişti, familiile cu mulţi copii, invalizii etc.

Notă: Subiectul „locuinţe” încheie ciclul de materiale în care Agenţia de presă IPN a propus concurenţilor electorali să-şi prezinte viziunea asupra unor probleme de actualitate, identificate de către opinia publică. Materiale conţin opiniile concurenţilor electorali care au acceptat provocarea. În discuţie au fost puse probleme legate de economia nedeclarată, fondurile obligatorii de asistenţă medicală, asistenţă socială, transport şi infrastructura drumurilor, şomajul, sistemul de învăţământ, migraţia şi corupţia.


Irina Ţurcanu, IPN