logo

Soluția conflictului transnistrean nu e în declarațiile făcute la tribuna ONU, Karasin


https://www.ipn.md/ro/solutia-conflictului-transnistrean-nu-e-in-declaratiile-facute-la-tribuna-7965_1037321.html

Soluția reală în cazul conflictului transnistrean nu se regăsește în declarațiile „revoluționare” făcute de la tribuna ONU, în spatele cărora se zăresc interese străine evidente, ci în activitatea metodică în cadrul procesului de negocieri în formatul 5 + 2. Declarația a fost făcută de către viceministrul afacerilor externe al Federației Ruse, Grigori Karasin, într-un interviu publicat de presa din stâna Nistrului, la care face trimitere IPN. „Acest mecanism recunoscut pe plan internațional este platforma pe care trebuie găsită formula pentru soluționarea viabilă a diferendului transnistrean. Nu prea înțeleg de ce reprezentanții OSCE întârzie cu acest lucru”, a declarat oficialul rus.

Grigori Karasin a subliniat că Rusia își dorește o soluție politică pentru problema transnistreană și nu vrea ca aceasta să devină un obiectiv al jocurilor geopolitice ce au consecințe dintre cele mai neprevăzute. „Toate argumentele pentru schimbarea formatului actual al operațiunii de menținere a păcii și scoaterea trupelor rusești de pe malul stâng al Nistrului sunt rupte de realitate și ignoră în totalitate părerea locuitorilor Transnistriei, care văd în acestea garanția unui trai în pace”, a spus viceministrul rus.

El a mai spus că cei care promovează evacuarea forțelor militare ruse din stânga Nistrului au o memorie istorică extrem de scurtă, subliniind că „anume acțiunile militarilor ruși au pus capăt vărsării de sânge în anul 1992”. Potrivit lui Karasin , unul din documentele pe care Moldova le-a semnat în 1992 prevede prezența în regiune a șase batalioane rusești, unul dintre care este în rezervă, precum și a unei escadrile și grupuri de asigurare a comunicațiilor. Cu toate acestea, până în prezent, partea rusă nu a completat cota respectivă.

Acesta a mai spus că procesul de evacuare a armamentului rus este destul de dificil și nu s-a întrerupt din vina Rusiei. Evacuarea armamentului trebuie să fie acceptată și susținută în primul rând de locuitorii din regiunea transnistreană. Chișinăul trebuie să dea acceptul, dar este nevoie și de permisiunea Ucrainei. Ca rezultat, chestiunea este cu mult mai dificilă decât pare, a insistat viceministrul rus de externe.