logo

Soldul depozitelor în sistemul bancar a însumat în ianuarie circa 14,8 mlrd. lei


https://www.ipn.md/ro/soldul-depozitelor-in-sistemul-bancar-a-insumat-in-ianuarie-circa-7966_963830.html

În luna ianuarie 2007, soldul depozitelor în sistemul bancar a însumat cca 14,8 mlrd lei, majorându-se cu 448 mil. lei (3,1%) faţă de luna decembrie 2006, atât pe seama creşterii soldului depozitelor în moneda naţională cu 186,9 mil. lei (2,6%), cât şi a soldului depozitelor în valută străină cu 261,1 mil. lei (3,7%. Soldul depozitelor la vedere a constituit cca 5,2 mlrd lei, micşorându-se cu 5,9 mil. lei faţă de luna decembrie 2006 din cauza scăderii depozitelor la vedere în moneda naţională. Ponderea depozitelor la vedere a scăzut cu 1,1 puncte procentuale, alcătuind 35,7% din soldul total al depozitelor. Concomitent, soldul depozitelor la termen s-a majorat cu 453,9 mil. lei (5%) şi a însumat circa 9,5 mlrd lei. Soldul depozitelor la termen în MDL a constituit circa 4,4 mlrd lei la sfârşitul lunii ianuarie 2007, majorându-se cu 242,2 mil. lei (5,8%) faţă de luna precedentă. Soldul depozitelor la termen în valută străină s-a majorat cu 211,7 mil. lei (4,3%), alcătuind circa 5,1 mlrd lei, ca rezultat al creşterii soldului depunerilor în valută străină ale persoanelor fizice cu 203,7 mil. lei şi al depozitelor agenţilor economici cu 8 mil. lei, sau cu 1,4%. Volumul depozitelor la termen în MDL atrase în luna ianuarie a constituit 657,2 mil. lei, fiind cu 56 mil. lei inferior celui din luna decembrie 2006. Această scădere s-a datorat micşorării volumului depozitelor atrase de la persoane juridice cu 71,6 mil. lei (54,4%), în timp ce soldul depozitelor persoanelor fizice s-a majorat cu 15,6 mil. lei (2,7%). Ca urmare, ponderea depunerilor la termen ale persoanelor fizice s-a majorat de la 81,5% în luna decembrie 2006 până la nivelul de 90,9% din volumul total al depozitelor la termen în moneda naţională atrase pe parcursul lunii gestionare. În ianuarie, depunerile cu termene de la 3 până la 6 luni au constituit 60,1% din total (în descreştere cu 2,5 puncte procentuale), deţinând în continuare ponderea cea mai mare în structura depozitelor la termen atrase în moneda naţională. În acelaşi timp, nivelul depunerilor cu termene de la 6 la 12 luni şi celor cu termene de peste 12 luni s-a majorat cu 8,3 şi, respectiv, cu 2,6 puncte procentuale.