Un militar în termen al Brigăzii 3 Infanterie Motorizată a fost condamnat la 11 ani şi 6 luni de închisoare pentru vătămărea intenţionată gravă a integrităţii corporale şi încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari, transmite IPN.
Potrivit serviciului de presă al Procuraturii Generale, inculpatul a obţinut în luna aprilie 2014 un concediu de 3 zile, cu permisiunea de a se deplasa la domiciliu în municipiul Chişinău. În timpul concediului, militarul a provocat un conflict cu un minor în curtea Palatului Sporturilor şi a Casei de Cultură a Universităţii de Stat din Moldova. Victima, în vârstă de 15 ani, s-a ales cu traumatisme grave după ce a fost lovit cu mâinile şi picioarele peste diferite părţi ale corpului.
Al doilea capăt de acuzare înaintat de procurori este maltratarea unui camarada pe 27 iunie 2014, în cantina Brigăzii 3 Infanterie Motorizată „Dacia”, în Cahul. Inculpatul a lovit victima cu pumnul în obrazul stâng, aceasta suferind o plagă contuză şi edem-echimoză pe obraz.
Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.
În primele 6 luni ale acestui an, procurorii militari au efectuat 117 controale, soldate cu pornirea a 25 de cauze penale, 2 proceduri contravenţionale precum şi alte acte de reacţionare.Conform statisticilor Procuraturii Generale, în 27 de cazuri au avut loc încălcări ale regulilor statutare dintre militari sau acte violente.