Şoferul care a provocat un grav accident în apropierea Circului a fost condamnat
https://www.ipn.md/ro/soferul-care-a-provocat-un-grav-accident-in-apropierea-circului-7967_999146.html
Şoferul care a provocat un grav accident în apropierea Circului şi a fugit de la faţa locului, în aprilie 2011, a fost condamnat la 6 ani şi 8 luni de detenţie, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, BMW circula cu viteză excesivă şi a intrat pe contrasens, a doborât gardul de pe marginea drumului, a rupt un copac şi apoi a lovit câţiva pietoni aflaţi pe trotuar. Ca rezultat, unul dintre pasagerii automobilului şi un pieton şi-au pierdut viaţa, iar alţi patru au fost internaţi în stare gravă la spital.
Şoferul a fost acuzat de procurori de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei de către persoana care conduce mijlocul de transport, soldată cu decesul a două sau mai multor persoane şi părăsirea locului accidentului rutier.
Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.