logo

Șoferii din stânga Nistrului ar putea obține dreptul de circulație în traficul internațional


https://www.ipn.md/ro/soferii-din-stanga-nistrului-ar-putea-obtine-dreptul-de-circulatie-7965_1043072.html

Mijloacele de transport ale cetățenilor domiciliați în regiunile din stânga Nistrului ar putea avea dreptul de circulație în trafic internațional. Parlamentul a examinat astăzi, în prima lectură, un proiect de lege cu privire la înmatricularea unor mijloace de transport, transmite IPN.

Astfel, mijloacele de transport, inclusiv remorcile, motocicletele și bicicletele cu motor auxiliar, vor putea obține plăci cu număr de înmatriculare neutru, fără simbolica Republicii Moldova, pentru circulația în trafic internațional. Acestea vor fi eliberate de subdiviziunile Agenției Servicii Publice a Republicii Moldova, la oficiile deschise în orașele Bender și Râbnița, fără achitarea drepturilor de import și fără prezentarea obligatorie a actelor vamale.

Vor putea fi înmatriculate mijloacele de transport, aflate în proprietate până la data de 24 aprilie 2018 și care sunt, în prezent, înmatriculate în unitățile administrativ- teritoriale din stânga Nistrului sau municipiul Bender. Totodată, proprietarii vor prezenta documente confirmative care atestă domiciliul persoanei și a dreptului de proprietate, însoțite de o declarație scrisă pe propria răspundere a solicitantului cu privire la veridicitatea informațiilor.

Proiectul de lege mai prevede că mijloacele de transport înregistrate, în baza acestor prevederi, pot fi înstrăinate către persoanele cu domiciliu în localitățile din stânga Nistrului sau mun. Bender sau persoanelor juridice care desfășoară activitate de întreprinzător în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului și municipiul Bender fără achitarea drepturilor de import.

În cazul în care mijloacele de transport sunt înstrăinate persoanelor cu domiciliu în localitățile din dreapta Nistrului, înregistrarea noului proprietar se va efectua cu condiția că mijlocul de transport nu este prohibit de a fi introdus pe teritoriul Republicii Moldova și cu achitarea drepturilor de import.

Ion Casian, deputat PL, în luarea sa de cuvânt a menționat că proiectul de lege a apărut peste noapte și nu este în interesul întregii societăți. Proiectul nu contribuie la rezolvarea conflictului transnistreană și recunoaște suveranitatea regimului separatist. „Această pseudo-decizie este una capcană, deoarece oferă drept deplin pentru înmatricularea automobilelor în alt regim fiscal și vamal - cel specific regiunii transnistrene. Prin astfel de proiecte se subminează suveranitatea Republicii Moldova și astfel este legiferat regimul de la Tiraspol, prin politica pașilor mici”, a spus deputatul PL.

Deputatul PCRM, Vladimir Voronin, a declarat că inițiativa este salutabilă, deoarece cetățenii din Transnistria sunt cetățeni ai Republicii Moldova. Astfel, peste 300 de mii de cetățeni moldoveni care nu au posibilitatea să se deplaseze peste hotare cu transportul personal în traficul internațional, vor avea posibilitatea să o facă.