logo

Şoferii de microbuze au renunţat deocamdată la greva anunţată pentru duminică


https://www.ipn.md/ro/soferii-de-microbuze-au-renuntat-deocamdata-la-greva-anuntata-pentru-duminica-7967_1011410.html

Administratorii rutelor de microbuz din capitală insistă pe majorarea preţului unei călătorii de la 3 la 5 lei. Solicitarea este motivată prin scumpirile carburanţilor şi a pieselor de schimb, a declarat pentru IPN Vitalie Butucel, şef adjunct al Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie.

În 2006, când a fost stabilit tariful de 3 lei, preţul carburanţilor era de 9-10 lei pentru un litru, acum staţiile PECO afişează preţuri duble.  Administratorii rutelor de microbuz spun că tariful fixat demult nu mai acoperă cheltuielile transportatorilor.

În ultimele zile au avut mai loc mai multe şedinţe la subiectul dat. Vineri, 14 martie, administratorii rutelor municipale de microbuz vor avea o întrevedere cu reprezentanţii comisiei de specialitate din cadrul Consiliului municipal Chişinău (CMC), unde vor discuta despre posibilitatea majorării preţului călătoriei. Decizia finală va fi luată la următoarea şedinţă a Consiliului municipal. Deocamdată, şoferii au renunţat la greva anunţată pentru duminică, 16 martie, şi aşteaptă decizia autorităţilor.