logo

Șoferii care fac manevre riscante prezintă un pericol social, psiholog


https://www.ipn.md/ro/soferii-care-fac-manevre-riscante-prezinta-un-pericol-social-7978_1086902.html

Șoferii care fac manevre riscante prezintă un pericol social. Aceștia recurg la ele, în mare parte, din teribilism și din necesitatea de adrenalină, absența abilității de a conduce sau din neglijență. Unii conducători auto sunt obișnuiți să sfideze în mod sistematic indicatoarele rutiere și să riște, acesta devenind în timp, un comportament automat. Alții recurg la manevre riscante după ce consumă cantități considerabile de alcool, fiind într-o stare de suprimare a conștiinței. O spune Zinaida Gribincea, expert în psihologie, jurnalism și comunicare, care precizează că în toate cazurile enumerate, este vorba despre o slabă conștientizare a efectelor acțiunilor lor și absența responsabilității sociale.

Solicitată de IPN, Zinaida Gribincea a declarat că ceea ce se observă în trafic este condiționat, pe de o parte, de modul în care sunt reglementate și sancționate acțiunile conducătorilor auto, iar, pe de alta, de tipul de personalitate al acestora. „În primul rând, nu oricine are dezvoltată abilitatea de a conduce, tocmai de aceea, suntem, uneori, martorii unor manevre periculoase și nechibzuite, chiar dacă șoferul posedă un carnet de conducere. Însă există diferențe între comportamentul firesc al persoanelor și modul în care acestea se manifestă în trafic. Încadrându-se în circuit, mulți conducători auto acționează din orgoliu sau intră în competiție în raport cu ceilalți, după diferite criterii. Fiecare conducător auto are stilul său de a conduce și de a interacționa cu ceilalți participanți la trafic”, explică experta în psihologie.

Astfel, unii șoferi sunt siguri și dezinhibați, iar alții, nesiguri și lenți în luarea deciziilor. De asemenea, unii sunt conflictuali și rigizi, iar alții cooperanți și flexibili. Indiferent de tipul de personalitate a conducătorilor auto, de temperamentul și caracterul acestora, respectarea regulilor de circulație și conștientizarea efectelor acțiunilor în trafic, sunt cerințe obligatorii ale unui comportament responsabil pentru securitatea proprie și a celor din jur.

Referindu-se la cedatul trecerii celor care vin de pe drum secundar, experta în comunicare menționează că acesta nu este un act de eroism. Dar denotă capacitatea de a fi flexibil și de a respecta semnificația indicatoarelor rutiere, cât și pe ceilalți participanți la trafic, chiar dacă în zonă nu este instalată o cameră de luat vederi. „Sancțiunile aplicate atunci când se încalcă o regulă, rezolvă o parte din problemă, cealaltă se referă la latura morală. Noi, în calitate de șoferi, ne conformăm ușor regulilor, atunci când suntem plecați în alte state, dar mai greu cedăm la trecerea de pietoni la noi acasă. De ce? Pentru că o bună parte din comportamentele sociale devin stabile, dacă societatea le acceptă tacit”, spune psihologul.

Zinaida Gribincea menționează că în societatea noastră există o mulțime de stereotipuri și prejudecăți despre femeile la volan. Unele dintre ele sunt destul de jignitoare și discriminatorii, deși, statistic vorbind, femeile nu sunt cap de afiș în rapoartele privind încălcarea regulilor de circulație și producerea accidentelor rutiere. „Evaluarea discriminatorie se bazează pe gândirea stereotipă cu referire la acest subiect, care își are originea din cutumele conservatoare specifice societății noastre. Deși, în ultimii ani, a crescut semnificativ numărul femeilor care au permis de conducere, ele sunt, în continuare, etichetate și discriminate în raport cu bărbații. În general, stereotipurile și prejudecățile nu pot fi excluse ușor din mentalitatea colectivă, însă, este de competența fiecărui om să aprecieze la justa valoare o altă persoană, nu doar în baza caracteristicilor de gen”, a notat experta.

Dar sunt și situații inverse. Femeile sunt mai avantajate atunci când au o pană de cauciuc sau au nevoie de asistență tehnică. De regulă, bărbații reacționează favorabil când le este cerut ajutorul. „Trebuie să recunoaștem, totuși, că, spre deosebire de bărbați, de multe ori femeile cunosc mai puține lucruri despre detaliile tehnice ale mașinilor”, a menționat Zinaida Gribincea.

Potrivit psihologului, șoferițelor le este cedată trecerea mai des, chiar dacă indicatorul rutier nu obligă acest lucru. Însă, în opinia sa, aceasta se întâmplă mai mult pentru ca șoferii să se asigure, fiind ghidați de aceleași prejudecăți cu referire la femeile la volan. Deci, pentru a evita un eventual pericol, chiar dacă nu există temei de îngrijorare.

Cât despre numerele comandate, care deseori sunt inițialele posesorului automobilului, acestea reprezintă o satisfacție scumpă. Însă, plăcuța nu este mai costisitoare decât o mașină luxoasă. „Din acest punct de vedere, este oarecum firesc, ca o persoană, care își permite să procure o mașină scumpă, să aleagă și accesoriile potrivite. Pe de altă parte, aceasta nu este o legitate, foarte mulți șoferi conduc mașini scumpe, fără a ieși în evidență în baza numerelor de înmatriculare. Explicația este una simplă. Automobilul este unul dintre atributele de extensie a Eului, astfel, fiecare om decide pentru sine, conștient sau inconștient, cum își poate satisface anumite necesități, precum cea de autoafirmare și / sau cea de diferențiere de grupul social din care face parte. În linii generale, mașina sugerează informații importante despre posesorul ei, despre poziția socială, starea materială, succesul în afaceri și imaginea de sine”, explică Zinaida Gribincea.