Şofer, scos în stare gravă dintre fiarele distorsionate
https://www.ipn.md/ro/sofer-scos-in-stare-grava-dintre-fiarele-distorsionate-7967_988144.html
Blocat în automobil, un şofer a avut nevoie de ajutorul echipajului de descarcerare pentru a scăpa din fiarele distorsionate, după ce a intrat cu maşina într-o barieră metalică şi s-a inversat.
Ofiţerul de presă al Direcţiei Poliţia Rutieră, Dana Andronic, a declarat pentru Info-Prim Neo că accidentul s-a produs miercuri, 2 februarie, aproape de miezul nopţii, pe bulevardul Dacia din capitală.
În urma impactului, şoferul, în vârstă de 38 de ani, a fost internat la spital în secţia reanimare. Deocamdată nu se ştie dacă bărbatul era băut când a urcat la volan şi nici circumstanţele în care acesta a pierdut controlul maşinii.
Tot pe 2 februarie, pe traseul Chişinău-Soroca, a luat foc un automobil VAZ după ce s-a tamponat cu o altă maşină. Şoferul de pe VAZ a încercat o manevră de întoarcere într-un loc interzis şi s-a ciocnit cu un Ford, care circula regulamentar. În câteva minute VAZ-ul s-a aprins şi a fost distrus de flăcări. Şoferul, de 48 de ani, a fost internat în spital cu diverse leziuni corporale. Celălalt conducător auto nu a avut de suferit.