logo

Șocul tarifelor și remediile guvernării de diminuare a acestuia pentru populație. Dezbateri IPN


https://www.ipn.md/ro/socul-tarifelor-si-remediile-guvernarii-de-diminuare-a-acestuia-8004_1085772.html

Aprobarea noilor tarife la gazele naturale, care au depășit 11 lei pentru un metru cub, a produs un șoc pentru cetățenii care vor trebui să scoată din buzunar sume mai bine decât duble la achitarea facturilor. Scumpirea a fost generată de un șir de factori, printre care obiectivi, dar și politici, și geopolitici. Autoritățile susțin că, pentru a atenua șocul produs de noile tarife, au majorat ajutorul acordat pe perioada rece a anului, mecanism existent, dar și au creat un mecanism nou, care presupune compensarea direct în factură. Chiar și așa, reprezentanții opoziției acuză guvernarea de ineficiență, menționând că oamenii sunt disperați, pentru că după gaze, scumpirile vor fi în lanț. Declarații în acest sens au fost făcute de către participanții la dezbaterile publice „Șocul tarifelor și remediile guvernării de diminuare a acestuia pentru populație”, organizate de Agenția de presă IPN.

Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, a declarat că datele statistice denotă că în ultimii zece ani prețul mediu pentru consumatori a fost de aproximativ cinci lei pentru un metru cub de gaze. Acum s-a produs un șoc pentru că Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a acceptat un tarif de peste 11 lei pentru un metru cub de gaze. Potrivit expertului, șocul în sine reprezintă variația bruscă a parametrilor, or, odată cu aprobarea deciziei ANRE prețul s-a schimbat de mai bine de două ori. Și acest fapt are un impact major asupra cheltuielilor cetățenilor. Respectiv, în aceste condiții sunt necesare măsuri compensatorii și acestea au fost anunțate de Guvern pe 10 noiembrie.

„S-a putut să nu se ajungă la acest șoc? Este o întrebare interesantă, dar oarecum retorică. Or, șocul este rezultatul unei crize energetice pe plan mondial, dar și pe plan regional. S-a ajuns aici pentru că există condiții obiective. Anul trecut toți au trecut prin criza pandemică, nu au lucrat multe întreprinderi, a scăzut activitatea economică și a fost o cerere mai mică pentru hidrocarburi. Respectiv, nu s-au făcut investiții pentru explorarea noilor locuri din care aceste hidrocarburi pot fi extrase. Este un rezultat. Anul trecut am plătit mai puțin, anul acesta producătorii de hidrocarburi vor să compenseze cheltuielile pe care le-au avut”, explică Igor Boțan.

Potrivit lui, există și factori pur politici. Este vorba despre politica Uniunii Europene de decarbonizare, care afectează interesele producătorilor de hidrocarburi și, în primul rând, ale Federației Ruse. Or, acum 15 ani, Rusia și-a proclamat strategia de devenire a unei supraputeri energetice, iar planurile UE și ale altor consumatori de hidrocarburi dau cumva peste cap această strategie. Expertul menționează și alți factori, cum ar fi cei geopolitici sau geoeconomici, care sunt legați de construcția unor conducte, mai exact Nord Stream 2. Aceasta ar urma să compenseze pomparea gazelor în Europa prin Ucraina, care are un conflict cu Rusia. Însă, Republica Moldova este oarecum o victimă colaterală a acestui conflict.

Marcel Spatari, ministrul muncii și protecției sociale, a declarat că majorarea tarifului la gazele naturale este semnificativă, iar scopul autorităților a fost de a crea niște mecanisme care să atenueze impactul asupra cetățenilor. Potrivit lui, înainte de această criză, exista un singur mecanism pentru a susține populația și aici este vorba despre ajutorul pentru perioada rece a anului, care se acordă din 2009 pentru lunile noiembrie-martie. Astfel, persoanele din familiile vulnerabile depun o cerere și un dosar pentru a beneficia de 500 de lei pentru perioada rece. Respectiv, odată cu majorarea prețurilor la gaze, autoritățile și-au propus să extindă eligibilitatea pentru acest ajutor, dar și să-i crească valoare de la 500 la 700 de lei. „Acesta este primul mecanism și este cel mai țintit posibil. Deci, efectiv, este mecanismul pentru familiile vulnerabile care nu-și permit să acopere costurile cu lejeritate și care au în general mari probleme să-și acopere cheltuielile”, a notat ministrul.

Marcel Spatari a precizat că acest mecanism este limitat din cauza criteriilor de eligibilitate, dar și presupune un volum mai mare de lucru, fiind necesară procesarea tuturor dosarelor, în condițiile unui număr mic de asistenți sociali, care să execute această muncă. Totodată, spune ministrul, este evident că impactul creșterii va fi resimțit nu doar de beneficiarii de ajutor pentru perioada rece a anului, ci și de populația generală, care, la fel, trebuie ajutată. Potrivit lui, unicul mecanism care se creează acum este compensarea direct în factură, astfel încât oamenii să nu fie nevoiți să facă demersuri suplimentare. Respectiv, soluțiile de compensare a majorărilor sunt identificate direct cu furnizori de gaze naturale și de căldură.

Potrivit ministrului, întrebarea vehiculată a fost „de ce beneficiază de compensații și cei care își permit să plătească facturile și de ce nu sunt axate în funcție de profilul consumatorului?”. Și răspunsul este unul foarte clar – pentru că nu există informații despre statutul social-economic al consumatorilor”. Marcel Spatari precizează că nicio țară nu poate implementa un mecanism în factură în conformitate cu statutul familiei și atunci autoritățile au avut de ales – fie acordă compensații pentru toți, fie se limitează la ajutorul pentru perioada rece a anului pentru doar o anumită categorie de populație.

Nicolae Pascaru, ex-deputat din partea Partidului Socialiștilor, susține că o astfel de situație dificilă nu a existat de la declararea Independenței Republicii Moldova. În opinia sa, răspunderea trebuie să și-o asume întregul Guvern, care „a implementat o politică ineficientă anume în diplomația moldovenească, fapt ce a dus la un eșec total” în aprovizionarea cu gaze. Potrivit lui, diferențele pe care vor trebui să le achite cetățenii după explozia prețurilor la gaze, vor fi extrem de mari. De asemenea, va urma un val de creșteri ale prețurilor la alte produse, iar Banca Națională a Moldovei deja a anunțat și prognoze inflaționiste îngrijorătoare.

Potrivit lui, dezastrul nu a ocolit și companiile mici și mijlocii, dar și agricultorii care s-au pomenit într-o situație excepțională. „Temperatura țării este una destul de ridicată și complicată. S-a îmbolnăvit, probabil, de acest COVID politic și social o țară întreagă. Și efectele le vom vedea, în mare parte la primăvară”, susține fostul parlamentar. În opinia sa, sunt benefice compensațiile anunțate, dar insuficiente. Or, potrivit lui, Partidul Socialiștilor a venit cu soluția – un proiect prin care propune compensarea integrală a diferenței dintre tarifele precedente și cele aprobate recent.

Nicolae Pascaru a mai spus că noile tarife urmează a fi aplicate pentru consumul din luna noiembrie și este clar că identificarea familiilor defavorizate ar lua prea mult timp. De asemenea, în opinia sa, este o procedură extrem de birocratică pentru aplicarea la ajutoarele pentru perioada rece a anului și nu este exclus că și factorul uman va admite în lista beneficiarilor „rude și cumetri”.  

Dezbaterea publică la tema „Șocul tarifelor și remediile guvernării de diminuare a acestuia pentru populație”, este ediția 213 a ciclului de dezbateri „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, proiect susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.