logo

Societatea este chemată la pace şi unitate în preajma sărbătorilor pascale


https://www.ipn.md/ro/societatea-este-chemata-la-pace-si-unitate-in-preajma-sarbatorilor-7967_1019522.html

Asociaţia Pro Ortodoxia, împreună cu un grup de creştini, îndeamnă societatea să sărbătorească Învierea Domnului în duhul păcii şi a unităţii şi, aşa cum Paştile este un prilej de unitate, creştinii sunt îndemnaţi să sărbătorească uniţi şi restul sărbătorilor pe parcursul anului, în special Naşterea Domnului. Creştinii sunt îndemnaţi să nu se dezbine, pentru că de unitatea la nivel religios depinde şi unitatea socială, buna înţelegere şi prosperitatea.

Preşedintele Asociaţiei Pro Ortodoxia, Ghenadie Valuţa, a declarat vineri, 10 aprilie, la o conferinţă de presă la IPN, că Paştile în cult ortodox este sărbătorit pe stil universal, care mai este numit şi stil vechi, şi stabileşte ritmul sărbătorilor pe parcursul anului. „ Nu este posibilă această sărbătoare fără această intervenţie supranaturală – pogorârea Focului Sfânt. Paştile pe ortodocşi îi uneşte, pentru că ne impune Dumnezeu să fim uniţi, pentru că Focul Haric nu coboară pe stil nou”, a spus Ghenadie Valuţa. „Deşi la Paşti toată lumea este unită şi sărbătoreşte împreună, după, şi anume când ajung la sărbătoarea Naşterea Domnului, încep a se împărţi în cei pe stil nou şi în cei pe stil vechi. Ne punem întrebare de ce atunci când trece postul, trece Paştile, Înălţarea Domnului, iar ne dezbinăm – pe stil nou, pe stil vechi. De ce nu păstrăm această unitatea pascală la toate sărbătorile anului?”, a adăugat Preşedintele Pro Ortodoxia.

El a mai spus că iertarea şi împăcarea se face cu preţul corectării şi acum este momentul că cei care fac această dezbinare în societate să înţeleagă şi să nu mai repete aceste fapte. „Importantă este pacea şi unitatea, pentru că dacă nu există pace şi unitate, nu există nici rezonanţă la Dumnezeu şi suntem farisei. Noi ştim că societatea noastră este plină de dezbinare la toate nivelurile – social, politic şi religios”, a declarat Ghenadie Valuţă, precizând că sărbătoarea Învierii trebuie să devină pentru fiecare un izvor de pace şi de unitate.

Juristul Radu Buşilă a spus, la aceeaşi conferinţă, că există o serie de norme juridice care reglementează toate relaţiile ce ţin de latura spirituală, religioasă. „Libertatea conştiinţei este garantată. Ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc. Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii. În relaţiile dintre cultele religioase sunt interzise orice manifestări de învrăjbire. Cultele religioase sunt autonome, separate de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în aziluri şi în orfelinate”, a citat juristul din Constituţie, precizând că toţi membrii societăţii trebuie să acţioneze în spiritul legii şi pacea în societate trebuie să vin în primul rând de la cei care conduc această societate.