logo

Societatea civilă solicită Guvernului să nu repartizeze clientelar fondurile programului SUA „Provocările Mileniului”


https://www.ipn.md/ro/societatea-civila-solicita-guvernului-sa-nu-repartizeze-clientelar-fondurile-pro-7967_966791.html

Societatea civilă solicită Guvernului să nu repartizeze clientelar fondurile americane, alocate pentru activităţi care ar reduce corupţia şi ar spori calitatea serviciilor publice din R. Moldova în cadrul Programului preliminar de ţară al Fondului „Provocările Mileniului”. Preşedintele Uniunii Jurnaliştilor, Valeriu Saharneanu a declarat în cadrul ceremoniei oficiale de lansare a etapei de implementare a Programului de ţară, că începând cu anul 2001, guvernarea comunistă nu vrea să colaboreze şi nu vrea să audă de jurnaliştii care promovează presa independentă. Potrivit lui Saharneanu, societatea civilă vrea ca acest program să aibă eficienţă. Uniunea Jurnaliştilor este disponibilă să participe şi solicită ca fondurile să nu fie repartizate prin guvernare către organizaţiile clientelare. Acest program demonstrează voinţa şi disponibilitatea Guvernului de a se reforma, în general, şi de a îmbunătăţi indicii R. Moldova la capitolul prevenirii şi combaterii corupţiei, în particular, a declarat prim-viceprim-ministrul Zinaida Greceanâi. Totodată, Greceanâi nu a putut spune în cât timp R. Moldova va avea o Lege cu privire la responsabilitatea actului guvernării. Corupţia este obstacolul principal în dezvoltarea R. Moldova, care nu permite atragerea investiţiilor şi diminuează încrederea în instituţiile publice, a declarat ambasadorul SUA în R. Moldova, Michael D. Kirby. Potrivit diplomatului american, R. Moldova s-a angajat să realizeze reforme de prevenire a corupţiei, iar SUA să o susţină în acest proces. În cazul în care ţara va implementa cu succes programul preliminar, ar putea beneficia ulterior de milioane de dolari. Statele Unite vor monitoriza în fiecare an procesul şi, dacă indicele corupţiei se va înrăutăţi, programul va fi suspendat. Programul preliminar de ţară al R. Moldova în cadrul programului SUA „Provocările Mileniului” are un buget de 24,7 milioane dolari şi urmează să fie implementat de Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională a Statelor Unite (USAID) timp de doi ani. Guvernul R. Moldova s-a obligat să întreprindă reforme în cinci domenii distincte – consolidarea capacităţilor sistemului judecătoresc de prevenire şi combatere a corupţiei, consolidarea capacităţilor de monitorizare a societăţii civile şi mass media, prevenirea şi combaterea corupţiei în sistemul de deservire medicală, în organele fiscale, vamale şi de poliţie, precum şi reformarea Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.