logo

Societatea civilă şi autorităţile vor conlucra în soluţionarea problemelor de mediu


https://www.ipn.md/ro/societatea-civila-si-autoritatile-vor-conlucra-in-solutionarea-problemelor-de-me-7967_995779.html

Societatea civilă şi autorităţile publice vor conlucra în soluţionarea problemelor de mediu. Mai multe ONG-uri-uri şi Ministerul Mediului au semnat vineri, 10 februarie, în cadrul Forumului ONG-urilor de mediu, un memorandum în acest sens, transmite Info-Prim Neo. Rodica Iordanov, reprezentantul Fundaţiei Milieukontakt International, care organizează forumul, a declarat că evenimentul are drept scop crearea unei platforme de comunicare şi stabilirea unui dialog între ONG-urile de mediu şi autorităţile publice – Ministerul Mediului şi Inspectoratul Ecologic. „De fapt, deja există o conlucrare între societatea civilă şi autorităţi, însă ea este fragmentară, nu e o forţă consolidată”, a menţionat Rodica Iordanov. La forum participă peste 120 de mediu din ţară. Programul cuprinde două zile de dezbateri, 10-11 februarie, între exponenţii organizaţiilor nonguvernamentale din ţară, mediului ştiinţific şi jurnalişti privind rolul ONG-lor de mediu la nivel local, nivelului cooperării regionale şi internaţionale, evoluţiile legate de promovarea unor abordări noi în gestionarea deşeurilor, apelor şi calităţii solului, a perspectivelor dezvoltării societăţii civile etc. Viceministrul mediului, Rodion Bajureanu, a declarat că forumul reprezintă o formulă de cooperare între asociaţiile obşteşti şi autorităţi. Prin acţiunile date se propune ridicarea nivelul de informare populaţiei, reprezentanţii mediului de afaceri, societăţii civile şi partenerilor săi din autorităţile publice privind implementarea domeniilor prioritare pentru proiect – apă, sol, deşeuri, schimbările climatic, participarea publicului, consolidarea societăţii civile de mediu. „Implicarea ONG-urilor în viaţa socială este foarte importantă, luând în consideraţie mai multe aspecte. În pimul rând, asociaţiile obşteşti exprimă vocea şi interesele cetăţenilor, doar că sunt organizate într-o formă juridică”, a precizat viceministrul. Milieukontakt International este o fundaţie independentă din Regatul Ţărilor de Jos, înregistrată în anul 1988. Obiectivul fundaţiei Milieukontakt International constă în dezvoltarea societăţi civile şi consolidarea activităţii ONG-urilor în domeniul mediului, pentru a fi capabile să influenţeze politica şi atitudinea faţă de mediu în societate.