Societatea civilă, mediator între AIE şi PCRM
https://www.ipn.md/ro/societatea-civila-mediator-intre-aie-si-pcrm-7965_981417.html
După ce, săptămâna trecută, au avut o întrevedere cu reprezentanţii AIE, câţiva lideri ai societăţii civile au solicitat marţi, 23 martie, şi o întrevedere cu liderul partidului de opoziţie, Vladimir Voronin. În lipsa lui Voronin, în programul căruia a intervenit o altă întrevedere, conducătorii organizaţiilor neguvernamentale au avut discuţii cu reprezentanţii acestui partid – Iurie Muntean, Grigore Petrenco şi Sergiu Sârbu, transmite Info-Prim Neo.
Părţile au discutat despre alegeri anticipate, perspectivele organizării unui referendum pentru modificarea Constituţiei, în special a art. 78, care prevede modalitatea alegerii şefului statului.
„Am recomandat reprezentanţilor PCRM să se aşeze la masa de negocieri cu liderii AIE şi să decidă modificarea art. 78 în parlament, să nu mai intrăm în acelaşi cerc vicios după eventuale alegeri anticipate”, a declarat pentru Info-Prim Neo Sorin Mereacre, directorul Fundaţiei „Eurasia” în Moldova.
Potrivit lui Sorin Mereacre, o parte dintre liderii de ONG-uri sunt de părere că declaraţia PCRM, adresată public AIE, privind semnarea unui pact de împăcare, este una asemănătoare cu un ultimatum. „Nu cred că este un bun start pentru dialogul cu alianţa de la guvernare”, a subliniat Mereacre.
„PCRM face capital politic pe seama acestei declaraţii. Potrivit acesteia, AIE ar trebui să renunţe la tot ce a propus până în prezent şi să fie de acord cu condiţiile puse de PCRM”, a mai spus directorul Fundaţiei „Eurasia” în Moldova.
Sorin Mereacre crede că pentru restabilirea încrederii între cei de la guvernare şi opoziţie, este nevoie de prezenţa unui mediator european sau american, care să aibă suficientă putere de convingere.
Solicitat de Info-Prim Neo, Sergiu Sârbu a spus că PCRM ar fi de acord să vină la o masă de negocieri cu AIE, în cazul în care societatea civilă ar juca rolul de mediator. „PCRM rămâne deschis dacă se va ajunge la o asemenea înţelegere la modul practic”, a spus Sârbu.
La întrevederea cu reprezentanţii PCRM au participat organizaţii ce fac parte din Consiliul Naţional al ONG-urilor din Moldova şi din Consiliul Naţional de Participare. Aceştia au recomandat atât AIE, cât şi PCRM, să ţină cont de recomandările Comisiei de la Veneţia atunci când este vorba despre modificarea Constituţiei.