logo

Societatea civilă cere instituţiilor statului să ia atitudine față de siguranța pe internet


https://www.ipn.md/ro/societatea-civila-cere-institutiilor-statului-sa-ia-atitudine-fata-de-siguranta--7967_1032632.html

De Ziua Siguranței pe Internet, societatea civilă cere instituţiilor statului să ia atitudine. În această zi, Centrul Internațional „La Strada” își reiterează îngrijorarea față de faptul că în Republica Moldova politicile naționale în domeniul protecției și educației copiilor nu fac nicio referire la siguranța acestora pe internet, transmite IPN.

Potrivit Centrului, deși Republica Moldova se regăsește în top 10 ţări cu cea mai mare viteză de internet, iar rata de penetrare a serviciilor de internet este în creștere de la an la an, răspunsul statului întârzie să apară. „Până în prezent, în Republica Moldova nu există o platformă sau un grup național care să abordeze subiectul dat, iar politicile naționale în domeniul protecției și educației copilului nu fac nicio referire la siguranța acestora pe înternet. În condițiile în care tehnologiile informaționale se dezvoltă rapid și devin tot mai accesibile și aplicabile în diferite sfere ale vieții, tăcerea autorităților statului este deosebit de riscantă”, menționează președinta Centrului Internațional „La Strada”, Ana Revenco. Potrivit ei, planul de acţiuni tematic, elaborarea căruia s-a anunţat acum un an, nu se implementează nici în prezent.

Statisticile platformei naţionale de promovare a siguranţei copiilor pe internet arată că de la an la an numărul adresărilor din partea copiilor care declară că au fost abuzaţi în mediul online se dublează. „Această zi oferă oportunitatea de a sublinia încă o dată necesitatea folosirii responsabile a tehnologiilor informaţionale şi rolul fiecăruia în transformarea spaţiului virtual într-un mediu mai sigur. Așa cum ne îndeamnă și sloganul evenimentului din acest an, credem cu fermitate că reprezentanţii mediului de afaceri în domeniul TIC, ai sistemului educaţional şi de drept, politicienii, copiii și părinții ar trebui să îşi unească eforturile pentru a asigura utilizarea sigură și responsabilă a Internetului”, a subliniat Angela Palancean, coordonatoarea portalului siguronline.md.

Ziua Siguranței pe Internet este sărbătorită în peste 100 de țări din întreaga lume cu sprijinul Comisiei Europene și a celor 31 de Centre Naționale Safer Internet.