Reprezentanţii mai multor organizaţii neguvernamentale au făcut apel către societate să se solidarizeze cu pensionarii, care în proporţie de 90% trăiesc la limita sărăciei – spune preşedintele Sindicatului „Pentru o Viaţă Decentă”, Ana Tcaci, preşedinte de onoare al Partidului Politic pentru Unirea Moldovei. În acest context, membrii mai multor organizaţii neguvernamentale ale pensionarilor din ţară au venit cu o declaraţie publică în care solicită un sistem echitabil de pensii între toate categoriile de pensionari.
Potrivit declaraţiei, prezentata într-o conferinţă de presă la IPN, pe parcursul a 20 de ani partidele politice au promis poporului o viaţă fericită, bunăstare, însă echitatea socială nu satisface nici pe departe cerinţele populaţiei, mai cu seamă a pensionarilor, care sunt cei mai nedreptăţişi şi au devenit victime ale corupţiei. „Cei care au muncit o viaţă sunt sărmani lipiţi pământului, fiecare al treilea pensionar se află în pragul sărăciei. Pensia pentru limită de vârstă constituie în medie 1087 de lei, în timp ce 90% dintre pensionarii din Moldova au o pensie mai mică de 1000 de lei. De cealaltă parte, pensiile demnitarilor şi ale foştilor judecători sunt de 15 ori mai mari”, a spus Ana Tcaci.
Aceasta a mai spus că Banca Mondială a recomandat în repetate rânduri echivalarea treptată a pensiilor privilegiate cu cele din sistemul general de pensii, însă pensionarii îşi dau seama că într-o ţară coruptă este aproape imposibil să existe echitate socială, ceea ce duce la creşterea şi mai mare a prăpastiei între pensionarii bogaţi, funcţionarii de cândva, şi pensionarii săraci. „Într-o ţară unde pensia este doar un simbol de umilire a populaţiei, unde majoritatea concetăţenilor nu au niciun drept, iar societatea este afectată de anemie, unica şansă de salvare a pensionarilor este în mâinile societăţii. Ruşine pentru statul în care nimeni nu are grijă de bătrânii săraci, iar pensia a devenit un simbol de umilire a demnităţii umane”, a menţionat liderul sindicatului „Pentru o Viaţă Decentă”.
Ana Tcaci a mai spus că Moldova va deveni cu adevărat o ţară civilizată doar atunci când statul va obţine încrederea poporului, când va fi depăşită inechitatea socială, iar mecanismele conducerii democratice vor fi utilizate în scopul ridicării bunăstării materiale a întregii societăţi, inclusiv a pensionarilor. Astfel, sarcina societăţii civile este să se consolideze pentru a depăşi clişeul de cel mai nefericit popor, cu cei mai umiliţi bătrâni şi cu cei mai bogaţi conducători în cea mai săracă ţară din Europa.