Socialiştii propun Parlamentului să interzică acţiuni ca Marşul Unirii
https://www.ipn.md/ro/socialistii-propun-parlamentului-sa-interzica-actiuni-ca-marsul-unirii-7965_996792.html
Grupul socialiştilor propune să fie interzise acţiunile care ar pune în pericol integritatea, statalitatea şi independenţa Republicii Moldova. Liderul socialiştilor, Igor Dodon, a făcut în context referire la Marşul Unirii, care s-a desfăşurat duminica trecută, transmite Info-Prim Neo.
„Noi vom înainta astăzi o iniţiativă legislativă cu privire la articolul 41 din Constituţie, care se referă la libertatea partidelor şi a altor organizaţii social-politice, şi anume la punctul care spune că partidele şi alte organizaţii social-politice care prin scopurile ori prin activitatea lor militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranităţii şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova sunt neconstituţionale”, a declarat Igor Dodon în cadrul unui briefing de presă înainte de şedinţa în plen a Parlamentului.
Igor Dodon a mai spus că nu urmăreşte prin această iniţiativă să interzică dreptul la libera exprimare şi la libertatea întrunirilor a cetăţenilor.
Duminică, 25 martie, la Chişinău a avut loc Marşul Unirii, în preajma zilei de 27 martie când se sărbătoreşte Ziua Unirii Basarabiei cu România.