logo

Socialiștii propun compensarea cheltuielilor la lumină pentru perioada stării de urgență


https://www.ipn.md/ro/socialistii-propun-compensarea-cheltuielilor-la-lumina-pentru-perioada-starii-7965_1080999.html

Deputații fracțiunii Partidului Socialiștilor propun ca tuturor consumatorilor casnici de energie electrică să le fie acoperite cheltuielile pentru cele două luni în care a fost instituită starea de urgență, transmite IPN.

Deputatul Petru Burduja a declarat într-un briefing de presă că acest proiect de lege vine în susținerea populației. Or, în această perioadă, „mulți cetățeni au pierdut locul de muncă, dar și au capacități reduse de achita pentru serviciile comunale, inclusiv energia electrică”.

„Această sumă va fi calculată pe consumul real al energiei electrice pentru lunile februarie și martie, date care sunt deja disponibile. Este vorba despre 1 245 232 de consumatori, din care 532 109 de consumatori sunt din zonele urbane și 713 123 de consumatori sunt din localitățile rurale. Pentru luna februarie, consumul energiei electrice la acest consumatori a fost în valoare 266 de milioane 391 de mii de lei, iar pentru luna martie a fost de 266 de milioane 284 de mii de lei – niște sume aproximativ egale”, a notat deputatul.

Potrivit lui, reieșind din aceste cifre, pentru luna februarie, dar și pentru luna martie, în medie un consumator casnic a cheltuit lunar circa două sute lei. Astfel, pentru cele două luni, un consumator ar urma să beneficieze de 428 de lei, bani care ar urma să fie transmiși în contul furnizorului, iar apoi incluși în contul consumatorilor. Suma totală pentru alocarea acestor bani este de aproape 533 de milioane de lei.

„Desigur, o să apară întrebarea de unde vor fi preluate aceste surse. Vrem să reiterăm faptul că deja o lună de zile, fracțiunea PSRM a investigat foarte minuțios bugetul de stat. Și se pornește pe ideea de a veni cu niște economii la organizațiile și structurile de stat în ceea ce ține investițiile capitale care sunt preconizate pentru anul 2021”, a precizat Petru Burduja.

Socialiștii estimează că aceste alocări urmează a fi acordate în două tranșe egale „pentru a amortiza posibilitățile bugetare” – în prima parte a lunii mai și în prima parte a lunii iunie.