Membrii și simpatizanții Partidului Socialiștilor au ieșit la protest după ce oamenii legii au efectuat percheziții în această dimineață la președintele de onoare al formațiunii, fostul șef stat, Igor Dodon. Manifestanții au scandat în fața Parlamentului: „Nu răfuielilor politice!”, „Nu capturării statului!”, „Vrem justiție corectă!” și „Jos mâinile de pe opoziție!”, transmite IPN.
Socialiștii califică acțiunile procurorilor anticorupție drept o răzbunare politică și un show de prost gust. Secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, a declarat că începând cu ziua de azi pornesc proteste în toată țara „ca în Moldova să fie dreptate și democrație”. Acesta a criticat acțiunile guvernării PAS, spunând că luptă cu opoziția prin dosare politice și intimidări.
„Au dat buzna în casa lui Igor Dodon cu mascații, percheziții… Ce caută ei acolo? Miliarde care au furat partenerii lor de coaliție? Suntem încrezuți că acest cadou oferit azi doamnei Sandu nu va aduce nici un beneficiu guvernării. Înțelegem că îi supără critica, dar orice guvernare trebuie și va fi criticată pentru neîndeplinirea promisiunilor. Unde este viața bună, dragi guvernanți? Întrebați oamenii, trăiesc mai bine? Și vor veni toți aici să spună – nu. Este o tentativă de a băga frică în societate, dar noi spunem clar: „Noi nu cedăm!”, a spus deputatul.
Deputatul Grigore Novac afirmă că guvernarea PAS amenință zilnic opoziția cu dosare. „Ceea ce fac ei astăzi nu este altceva decât o crimă împotriva propriului popor, care nu are termen de prescripție. Noi suntem amenințați zilnic cu procurorii, pe toți nu ne vor închide, cu aceste metode nu ne vor speria”, a declarat Novac.
Un alt deputat, Petru Burduja, susține că tot ce face astăzi guvernarea în țară duce la o criză socială și economică profundă în țară, iar dacă societatea nu se va consolida, atunci Moldova va rămâne fără viitor.
Oamenii legii au descins cu percheziții la domiciliul fostului președinte al țării, Igor Dodon. Acțiuni similare au loc și în alte locații, la imobile deținute prin persoane interpuse. Potrivit procurorilor, perchezițiile au loc în cadrul dosarului penal pornit în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a coruperii pasive, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie și îmbogățire ilicită.
Au apărut informații că Igor Dodon a fost reținut, însă reprezentanții Procuraturii nu au confirmat acest fapt, precizând că vor reveni cu detalii.