Socialiştii îşi continuă protestele, de această dată la Ministerul Sănătăţii, unde au cerut micşorarea preţurilor la medicamente în farmacii şi suplinirea stocurilor de medicamente şi consumabile în spitale, transmite IPN.
Deputatul Vlad Batrâncea a spus că preţul la medicamente a crescut de câteva ori şi nu este pe buzunarul oamenilor care ridică pensii şi alocaţii sociale mizere. Situaţia este critică, în unele spitale oamenii au ajuns să-şi cumpere şi termometre, a mai spus parlamentarul.
Potrivit altui manifestant, poporul nu mai poate răbda această bătaie de joc. Oamenii plătesc pentru poliţa de asigurare, dar oricum trebuie să-şi cumpere medicamente. „Populaţia nu are parte de asistenţă medicală elementară, iar politicienii rămân indiferenţi”, a spus protestatarul.
O altă persoană a menţionat că în sistemul de sănătate nu există numai problema lipsei medicamentelor, dar şi prezenţa corupţiei, care nu poate fi eliminată pentru că există interese ale politicienilor.