logo

Socialiştii din CMC sunt gata să voteze pentru unul sau doi viceprimari comunişti


https://www.ipn.md/ro/socialistii-din-cmc-sunt-gata-sa-voteze-pentru-unul-sau-doi-viceprimari-comunist-7965_995829.html

Preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, spune că fracţiunea comunistă din Consiliul municipal Chişinău are tot dreptul la unul sau chiar doi viceprimari, iar grupul său este gata să voteze pentru aceştia, transmite Info-Prim Neo. „Pe de o parte, este fracţiunea PCRM, cea mai mare din CMC, iar pe de alta, este cea a PL, împreună cu cele care formează AIE. Aici vreau să vin cu un mesaj în premieră. Eu nu înţeleg de ce comuniştii nu ar avea dreptul la un post de viceprimar sau chiar la două? Dacă ei îşi vor înainta candidaturile, noi le vom examina şi le vom vota”, a declarat Igor Dodon în emisiunea „În Profunzime” la Pro TV Chişinău. Potrivit lui Dodon, grupul socialiştilor din CMC este gata să voteze pentru toate iniţiativele pe care le va considera benefice, indiferent dacă vin de la AIE sau de la comunişti. Liderul PSRM a mai spus că vrea să organizeze un referendum pentru acordarea votului de neîncredere primarului general, Dorin Chirtoacă. „Cadrul legal îmi permite să vin cu iniţiativa unui referendum. Eu am promis alegătorilor mei, în luna iulie 2011, că voi veni cu această iniţiativă, sunt obligat să vin cu ea şi o voi face”, a asigurat Igor Dodon. Grupul socialiştilor în CMC a fost format la sfârşitul lui ianuarie, din doi consilieri municipali care au părăsit fracţiunea PCRM.