logo

Socialiștii cer la Curtea Constituțională anularea reformei universitare


https://www.ipn.md/ro/socialistii-cer-la-curtea-constitutionala-anularea-reformei-universitare-7965_1091655.html

Deputații Partidului Socialiștilor s-au adresat la Curtea Constituțională cu privire la hotărârea Guvernului prin care a avut loc reorganizare învățământului superior. Potrivit lor, reforma universitară s-a promovat într-un mod defectuos, fiind lipsită total de transparență, nefiind consultată cu mediul academic și cel universitar, transmite IPN.

Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, secretar executiv al PSRM, a declarat că orice reformă trebuie să aducă beneficii, o nouă calitate a lucrurilor, dar această reformă, dimpotrivă, a creat mai multe probleme. Activitatea instituțiilor a fost periclitată, a fost încălcată autonomia universitară și independența instituțiilor, stabilite prin lege.

Deputatul Vasile Bolea afirmă că prin reforma promovată a fost încălcat art. 35 din Constituție, care consfințește dreptul cetățenilor la educație. De asemenea, au fost încălcate mai multe acorduri și tratate internaționale la care Moldova este parte și care prevăd dreptul la educație inclusiv ca o obligație a statului de a oferi cetățenilor diverse oportunități pentru ași continua instruirea.

Pe 13 iulie Guvernul a aprobat o hotărâre prin care Universitatea de Stat din Moldova se reorganizează prin fuziune cu Academia de Administrare Publică și cu 13 instituții de cercetare conectate la programele de studii superioare licență, master și doctorat ale USM. Universitatea Tehnică a Moldovei se reorganizează prin fuziune cu Universitatea Agrară de Stat din Moldova și trei institute de cercetare. Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” se reorganizează prin fuziune cu Universitatea de Stat din Tiraspol, Institutul de Științe în Educație și Institutul de Formare Continuă. Academia de Studii Economice se reorganizează prin fuziune cu Institutul Național de Cercetări Economice.