logo

Socialiştii au organizat un marş în capitală


https://www.ipn.md/ro/socialistii-au-organizat-un-mars-in-capitala-7965_1029195.html

Simpatizanţi şi membri ai Partidului Socialiştilor au participat la un marş pe care formaţiunea l-a organizat „cu prilejul aniversării a 72-a de la eliberarea Moldovei de ocupaţia fascistă”. Coloana a pornit de la Arcul de Triumf şi s-a deplasat la Complexul Memorial „Eternitate”, unde au avut loc depuneri de flori, transmite IPN.

Liderul PSRM, Igor Dodon, a declarat că în fiecare an, pe 24 august sau în preajma acestei date, socialiştii organizează evenimente dedicate „eliberării Moldovei de ocupaţia fascistă”. „În perioada de 20-29 august (1944), pe aceste meleaguri, a avut loc renumita operaţiune Iaşi-Chişinău şi, în decurs de nouă zile, Moldova a fost eliberată complet de sub ocupaţia fascistă. Astăzi suntem aici împreună cu colegii de partid, împreună cu mai mulţi susţinători pentru a merge în Marşul Victoriei şi pentru a spune foarte clar că nu uităm ceea ce au făcut veteranii noştri pentru ca noi să trăim paşnic pe acest pământ”, a notat politicianul.

Preşedinta fracţiunii PSRM în Parlament, Zinaida Greceanîi, această zi este una de memorie şi de sărbătoare. „Orice ar spune actualii politicieni, cei care vor să inverseze istoria, astăzi este ziua eliberării Moldovei, când s-a finalizat operaţiunea Iaşi-Chişinău. Noi nu putem şi nu avem dreptul să uităm. Nu putem să nu păstrăm memoria celor care au luptat inclusiv pentru pământul nostru moldav în Marele Război pentru Patrie”, a declarat parlamentara.

Deputatul Vladimir Ţurcan a menţionat că statul care nu respectă istoria nu are viitor. „Operaţiunea militară Iaşi-Chişinău este operaţiunea care a pus punctul, în sensul eliberării Republicii Moldova în frontiera actuală de la forţele fasciste. Sunt sigur că noi trebuie să respectăm nu doar istoria, dar şi să-i respectăm pe cei care au făcut această istorie – veteranii noştri”, a mai spus deputatul socialist.