logo

Socialiştii anunţă proteste


https://www.ipn.md/ro/socialistii-anunta-proteste-7965_1017733.html

Partidul Socialiştilor începe de astăzi, 15 ianuarie, acţiuni de protest, cerând Parlamentului să-şi înceapă de urgenţă activitatea. Liderul formaţiunii, Igor Dodon, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că, dacă deputaţii nu dau dovadă de maturitate politică, atunci Parlamentul trebuie dizolvat, transmite IPN.

„Începem activitatea noastră prin acţiuni de protest şi prin întâlniri cu oamenii din teritoriu pentru a le spune ce se întâmplă. Dacă partidele care au ajuns în Parlament nu dau dovadă de maturitate politică şi nu pot găsi compromisuri, atunci Parlamentul trebuie dizolvat”, a declarat Igor Dodon.

Politicianul a mai spus că socialiştii au făcut demersuri, dar ceilalţi deputaţi nu doresc să se convoace în şedinţă pentru că sunt ocupaţi cu împărţirea funcţiilor şi controlului asupra fluxurilor financiare.

PSRM solicită audierea în Parlament a conducerii Băncii Naţionale şi Guvernului în exerciţiu privind situaţia în domeniul bancar, în special la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, dar şi audierea conducerii Guvernului referitor la proiectul politicii fiscale şi proiectului bugetului de stat pentru anul 2015. „Vreau să mă adresez colegilor mei din Parlament, lăsaţi ambiţiile personale. Veniţi în Parlament să începem activitatea”, a notat Igor Dodon.

Conferinţa de presă a avut loc în sediul Parlamentului. Şocialiştii au cerut convocarea şedinţei legislativului, dar au primit răspuns că nu au dreptul legal să o facă. Sesiunea ordinară a Parlamentului începe în luna februarie, iar o sesiune extraordinară poate fi convocată doar la cererea preşedintelui Republicii Moldova, a preşedintelui Parlamentului, care nu a fost ales deocamdată, sau la cererea a 1/3 din numărul deputaţilor. Fracţiunea socialiştilor numără 25 de deputaţi din 101 care formează legislativul, aducă mai puţin de 1/3, şi nu poate cere convocarea şedinţei extraordinare.