logo

Social-democraţii din CMC condiţionează participarea la coaliţia majoritară cu renunţarea PL la funcţia de preşedinte al Consiliului


https://www.ipn.md/ro/social-democratii-din-cmc-conditioneaza-participarea-la-coalitia-majoritara-cu-7965_966285.html

Fracţiunea social-democrată din Consiliul municipal Chişinău (CMC) este dispusă să participe la formarea unei coaliţii largi pentru depăşirea situaţiei de criză, dar cu condiţia ca preşedintele Consiliului să nu fie un consilier al Partidului Liberal (PL), a declarat marţi, 4 septembrie liderul fracţiunii social-democrate Eduard Muşuc. El a menţionat că fracţiunea este îngrijorată de situaţia creată în CMC, iar coaliţia formată din 26 de consilieri se află în criză, astfel că în decurs de trei luni nu a reuşit să aleagă preşedintele Consiliului şi să formeze administraţia Primăriei, precum şi să rezolve principalele probleme cu care se confruntă municipalitatea. Muşuc a mai anunţat că fracţiunea pe care o conduce renunţă la orice posturi în administraţia capitalei pentru a pune punct tuturor speculaţiilor şi a confirma opţiunea pentru rezolvarea problemelor cetăţenilor şi realizarea în fapte a schimbării promise alegătorilor. Referindu-se la condiţia privind alegerea altui consilier decât din partea PL la funcţia de preşedinte, Muşuc a declarat că acesta nu trebuie să aibă angajamente politice sau personale cu Primarul General (Dorin Chirtoacă este vicepreşedinte al PL şi nepot al preşedintelui Mihai Ghimpu n.r.), ci urmează să reprezinte în relaţiile cu Primarul toţi consilierii şi fracţiunile din Consiliu. Liderul social-democraţilor a opinat că alegerea în calitate de preşedinte a unui consilier liberal ar crea mari probleme în funcţionarea Consiliului. Muşuc şi-a exprimat speranţa că PL şi Mihai Ghimpu vor da dovadă de constructivism şi vor renunţa la ceea ce a calificat drept ambiţie. Dacă se va insista asupra candidaturii din partea PL, fracţiunea social democrată nu va participa la această coaliţie, a conchis Muşuc. Consilierul a mai declarat că din discuţiile avute cu unii colegi din alte fracţiuni ce fac partea din coaliţie a înţeles că şi ei susţin aceeaşi poziţie, pe culoare discutându-se despre candidatura lui Pavel Caba, liderul fracţiunii Alianţa „Moldova Noastră” şi a lui Alexandru Tănase, liderul democraţilor din Consiliu. Muşuc a lăsat să se înţeleagă că ar accepta aceste candidaturi, precum şi discuţii asupra altora. Solicitat de Info-Prim Neo, liderul PL Mihai Ghimpu, a spus în glumă că îşi va retrage candidatura doar în favoarea lui Eduard Muşuc. Totodată, Ghimpu a declarat că alegătorii au partajat numărul de mandate în Consiliul municipal şi el se va conduce de voinţa lor. Liderul PL a mai spus că, în aceeaşi zi, a avut loc o şedinţă cu participarea liderilor de partide care au semnat declaraţia de constituire a coaliţiei majoritare şi urmează ca fiecare preşedinte să asigure prezenţa consilierilor pentru a putea fi soluţionate problemele Chişinăului. Declaraţia privind constituirea coaliţiei majoritare a fost semnată de liderii a patru formaţiuni la finele lunii iunie. Aceasta reprezintă 26 din cei 51 de consilieri municipali. Până în prezent însă nu s-a reuşit alegerea preşedintelui CMC şi a viceprimarilor din cauza lipsei a cel puţin unui consilier de la şedinţe.