Social-democraţii din capitală optează în favoarea PLDM
https://www.ipn.md/ro/social-democratii-din-capitala-opteaza-in-favoarea-pldm-7965_980725.html
Fracţiunea social democraţilor din Consiliul Municipal Chişinău, însoţită de 12 primari ai acestei formaţiuni din Orhei, au anunţat că părăsesc PSD în favoarea Partidului Liberal Democrat (PLDM), transmite Info-Prim Neo.
„Am decis să facem acest pas din moment ce nu ne-am mai regăsit în declaraţiile şi în acţiunile conduceriii formaţiunii”, a declarat conslierul Emil Guţu. “Nu ne regăsim nici ca potenţial uman, ceea ce ne face să ne simţim marginalizaţi”.
În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată cu această ocazie a fost dată cititrii o declaraţie semnată de opt membri ai biroului politic al organizaţiei orăşeneşti PSD. În declaraţie se face apel către colegii care au mai rămas în RSD ca aceştia să le urmeze exemplul.
Semnatarii declaraţiei au spus că, deocamdată, nu au aderat la PLDM, însă sunt aproape convinşi că vor fi admişi.
Întrebaţi de ce îl părăsesc pe Braghiş în clipe dintre cele mia grele pentru PSD, semnatarii declaraţiei au spus că nu au nimic împotriva liderului formaţiunii. „În perioada în care Dumitru Braghiş a exercitat funcţia de premier, acesta a demonstrat calităţi extraordinare şi capacităţi de gestionare eficientă a unor perioade de criză. Din păcate, acum vocea noastră nu a fost auzită, iar asta ne determină să ne despărţim”.
Acum două săptămâni, 25 de organizaţii teritoriale care reprezentau circa 11 mii membri ai PSD au părăsit PSD în favoarea Partidului Democrat, notează Info-Prim Neo.