logo

Soarta proiectului PCRM va fi decisă de Parlament


https://www.ipn.md/ro/soarta-proiectului-pcrm-va-fi-decisa-de-parlament-7965_988279.html

Biroul permanent al Parlamentului va fi cel care va decide dacă proiectul PCRM de alegere a șefului statului în trei tururi va fi sau nu inclus pe ordinea de zi a ședinței în plen. Membrii Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, întruniți miercuri într-o ședință, nu au luat nicio decizie în legătură cu solicitarea PCRM de retragere a proiectului, lăsând Biroul permanent să se pronunțe, transmite Info-Prim NEO Potrivit președintelui Comisiei, Victor Popa, regulamentul Parlamentului nu stipulează dacă proiectele constituţionale, avizate de Curtea Constituțională, pot fi retrase de către autori. „O să discutăm acest subiect şi eu cred că o să propunem acest proiect Parlamentului ca el să ia o decizie, pentru că anume el este organul legislativ suprem care poate lua orice decizie. Parlamentul poate accepta retragerea, Parlamentul poate să nu accepte”, a declarat Victor Popa. Opiniile actorilor politici și a unor analiști sunt diferite pe marginea acestui subiect. Anterior spicherul Marian Lupu susținea că doar Comisia juridică, numiri și imunități este organul care se poate pronunța asupra legalității retragerii proiectului PCRM. Membrii fracțiunii PCRM susțin că iniţiativa lor nu mai este viabilă în actualul context politic, iar unica soluție pentru depășirea crizei politice este alegerea unui preşedinte apolitic.