Situaţia socio-economică din stânga Nistrului continuă să se agraveze, iar această situaţie este convenabilă pentru integrarea ţării. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune „Publika TV”, transmite IPN.
Ion Iovcev, directorul liceului cu predare în limba română „Lucian Blaga” din Tiraspol, a declarat într-o intervenţie telefonică că în regiunea separatistă este tot mai dificil de supravieţuit. „Vitrinele magazinelor sunt aprope goale, rubla transnistreană s-a devalorizat foarte mult, cei care primesc transferuri din afară fac coadă la băncile din Varniţa pentru ca să evite valuta transnistreană”, a descris Iovcev situaţia.
Politicianul Valentin Crîlov a declarat că există posibilităţi pentru soluţionarea diferendului transnistrean, dar nu există negociatori pregătiţi. „Nu am văzut astfel de negociatori nici din partea Chişinăului, nici din partea Tiraspolului”, a spus Crîlov.
Profesorul Valeriu Cerba, colonel de poliţie în rezervă, consideră că Chişinăul trebuie să pună accentul pe negocierile cu Moscova pentru soluţionarea problemei transnistrene. „Cheia succesului în negocierile cu Tiraspolul se află în Federaţia Rusă. Chişinăul trebuie să insiste asupra respectării dreptului internaţional”, a declarat Cerba.
Juristul Asociației „Promo-Lex”, Alexandru Zubco, explică situaţia din regiunea separatistă prin „o concurenţă neloială de preluare a influenţelor economice”. „Chişinăul demult aşteaptă o criză în Transnistria”, a declarat Zubco.