Situaţia sanitară în grădiniţele din capitală este satisfăcătoare, susţin responsabili de la DGETS
https://www.ipn.md/ro/situatia-sanitara-in-gradinitele-din-capitala-este-satisfacatoare-sustin-respons-7967_975781.html
Controlul efectuat în 24 din cele 140 de grădiniţe din Chişinău arată că situaţia sanitară în acestea este satisfăcătoare, a declarat miercuri, 28 mai, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie al Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport (DGETS), Vera Ciumac, specialist principal al Serviciului management preşcolar, transmite Info-Prim Neo.
Ciumac a precizat, însă, că aceste rezultate nu înseamnă că încălcări nu există deloc.
În mare parte, în grădiniţe se respectă regimul alimentar al copiilor, mesele sunt variate, iar meniul pentru 10 zile înainte este aprobat de Centrul de Medicină Preventivă. Totuşi, în grădiniţe este nevoie de nutriţionişti, care să cunoască inclusiv despre compatibilitatea produselor, constată membrii Consiliului de Administraţie al DGETS.
De asemenea, în grădiniţe se simte tot mai acut lipsa medicilor. Activează doar asistente medicale, care nici măcar nu pot prescrie medicamente. Medici sunt numai unul la 4-5 instituţii, a spus Vera Ciumac. Potrivit şefei DGETS, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, nu există bani pentru achitarea salariilor medicilor, mai ales în condiţiile crizei mondiale.
Norma zilnică a alimentaţiei copiilor în grădiniţele cu regim normal este de 13,5 lei, dintre care 9 lei sunt alocaţi din bugetul de stat, iar 4,5 lei – din banii părinţilor. În grădiniţele cu regim special aceasta este de 19,2 lei. De la începutul anului, 1288 de copii au fost eliberaţi total sau parţial de plata pentru alimentaţie. În această perioadă au fost alocaţi peste 370 mii lei pentru procurarea medicamentelor şi a detergenţilor în instituţiile preşcolare.