logo

Situația macrofinanciară și perspectivele economice ale Republicii Moldova, prezentate la Bruxelles


https://www.ipn.md/ro/situatia-macrofinanciara-si-perspectivele-economice-ale-republicii-moldova-preze-7966_1102623.html

Situația macrofinanciară și perspectivele economice ale Republicii Moldova au fost prezentate de către guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, la conferința de nivel înalt „Independența băncii centrale într-o lume în schimbare”, organizată la Bruxelles pentru membrii constituenți ai Fondului Monetar Internațional. Șefa BNM a evidențiat rolul independenței băncilor centrale și importanța integrității, transparenței și responsabilității, care au menirea să asigure credibilitatea și stabilitatea sectorului financiar, transmite IPN.

Reuniunea a fost dedicată preocupărilor băncilor centrale în contextul unei lumi aflate în schimbare. Participanții au pus în dezbatere tendințele actuale și noile provocări legate de independența băncilor centrale, aspecte ce țin de exercitarea mandatelor acestora, precum și subiecte care vizează ratele dobânzilor și stabilitatea financiară.

Guvernatoarea a prezentat situația macrofinanciară și perspectivele economice ale Republicii Moldova, realizările în sectorul bancar, referindu-se la aprofundarea cooperării internaționale pentru preluarea standardelor și a bunelor practici în îndeplinirea criteriilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.  

„Moldova este foarte hotărâtă în parcursul său european. Ne dorim ca economia să crească într-o manieră sustenabilă. Ne dorim ca moldovenii să se bucure de garanțiile și beneficiile pe care le poate oferi Uniunea Europeană: democrație, pace, securitate și prosperitate”, a subliniat Anca Dragu.

Conferința de la Bruxelles a fost organizată de Banca Națională a Belgiei. Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, a participat la conferință în cadrul vizitei sale de lucru la Bruxelles, unde a avut întrevederi bilaterale la rangul unor înalți demnitari ai Uniunii Europene.