Situaţia la staţia de pompare de la Vadul lui Vodă este constantă, susţin tehnicienii ACC
https://www.ipn.md/ro/situatia-la-statia-de-pompare-de-la-vadul-lui-voda-7967_970814.html
Nivelul râului Nistru în regiunea staţiei de pompare de la Vadul lui Vodă nu s-a modificat timp de 12 ore. Tehnicieni au declarat pentru Info-Prim Neo că nivelul apei joi dimineaţa, 31 iulie, era acelaşi, de 19,25 m.
Miercuri la staţia de pompare a avut loc o avarie. Un fir subteran al motorului care alimentează staţia cu energie electrică a ieşit din funcţiune. Spaţiul din jurul staţiei de pompare a fost inundat, iar cablurile subterane umezite în contact cu pământul au cedat, spun tehnicienii. Imediat după producerea scurtcircuitului, cablul a fost înlocuit cu un altul. Actualmente este conectat un alt cablu, aerian, care nu este în contact cu apa. Constantin Becciev, directorul întreprinderii municipale „Apă-Canal Chişinău”(ACC), a dezminţit informaţiile difuzate de unele mass-media precum că motorul pompei care asigură capitala cu apă potabilă s-a defectat. „Aprovizionarea Chişinăului cu apă nu a fost şi nici nu va fi întreruptă”, a declarat Becciev.
În cadrul unei şedinţe de lucru la staţia de pompare, în după amiaza zilei de miercuri, primarul de Chişinău Dorin Chirtoacă a declarat că, deşi nivelul apei a trecut de 19 m şi au fost înregistrate accidente la staţia de pompare, nu există pericolul ca activitatea acesteia să fie stopată.
Zona de odihnă din Vadul lui Vodă rămâne în continuare aproape în întregime inundată, iar apa a ajuns până la drumurile de legătură dintre Bălăbăneşti – Vadul lui Vodă şi Coşerniţa – Vadul lui Vodă. Accesul în aceste zone a fost blocat.
Responsabilii din cadrul subdiviziunilor municipale, colaboratorii poliţiei municipale şi ai Departamentului de Situaţii Excepţionale vor activa în regim de alertă pentru a monitoriza situaţia în zonele inundate.