logo

Situația în Ucraina: cronica IPN în weekend


https://www.ipn.md/ro/situatia-in-ucraina-cronica-ipn-in-weekend-7978_1088314.html

Propuneri britanice pentru problema rusească

Boris Johnson a propus un plan de descurajare a Rusiei în Ucraina, care exclude intervenția militară a Occidentului și prevede: formarea unei coaliții internaționale pentru a oferi asistență umanitară Ucrainei; sprijin pentru autoapărarea Ucrainei; sporirea presiunii economice asupra Rusiei; prevenirea unei „legalizări târâtoare” a activităților rusești în Ucraina; consolidarea securității și rezilienței în întreaga regiune euro-atlantică; utilizarea căilor diplomatice către detensionare cu participarea deplină a Kievului.

În zilele următoare, Johnson intenționează să discute despre planul său cu liderii Canadei, Țărilor de Jos, Cehiei, Ungariei, Poloniei și Slovaciei.

Diplomația în locul bombelor

După ce s-a întâlnit sâmbătă la Moscova cu președintele rus Vladimir Putin, pentru o discuție de "aproximativ trei ore", premierul israelian Naftali Bennett a vorbit la telefon cu Volodimir Zelenski și a mers la Berlin pentru a-l întâlni pe cancelarul Olaf Scholz.

Și președintele turc Recep Tayyip Erdogan a încercat să-l convingă pe omologul său rus de importanța luării unor măsuri urgente pentru a asigura o încetare a focului, a deschide coridoarele umanitare și a semna un acord de pace. Potrivit lui Erdogan, el este în contact și cu partea ucraineană.

Anthony Blinken a vizitat Polonia și Moldova

Secretarul de stat Anthony Blinken, care a vizitat Polonia, unde a avut o întâlnire și cu premierul ucrainean Dmytro Kuleba, iar apoi a venit în Moldova pentru a se întâlni cu Maia Sandu și Natalia Gavriliță, a declarat pentru CBS că ucrainenii au un plan de „continuitate a puterii” în cazul în care președintele ucrainean Volodimir Zelensky este asasinat.

În același cadru, oficialul a declarat că Statele Unite au permis țărilor NATO să furnizeze Ucrainei avioane militare de luptă pentru a o sprijini în războiul împotriva agresorului rus.

Producătorul american de muniție Remington va trimite un milion de cartușe în Ucraina.

Britanicii, despre bombardarea orașelor ucrainene

Serviciile de informații britanice au estimat că trupele ruse recurg la bombardarea zonelor rezidențiale din Ucraina, deoarece se confruntă cu o rezistență puternică din partea forțelor ucrainene.

Rusia a folosit tactici similare în Cecenia în 1999 și în Siria în 2016, folosind atât arme aeriene, cât și terestre.

Odesa, țintă de război?

Agresorul rus pregătește încă un val al ofensivei de amploare împotriva Ucrainei. Rușii pot bombarda Odesa, a declarat Volodymyr Zelensky, în discursul său către națiune. „Rușii veneau mereu la Odesa și simțeau acolo doar căldură, doar sinceritate. Ce acum? Rachete împotriva Odesei? Bombe împotriva Odesei? Va fi o crimă militară și istorică”.

În aceste circumstanțe, administrația portului din Odesa a anunțat că reia eliberarea containerelor cu importuri de alimente și bunuri esențiale.

Putin ar putea repeta soarta lui Radovan Karadzic, declarație

A doua încercare de a organiza un coridor verde pentru evacuarea civililor din Mariupol a fost întreruptă cu bombardamente din partea rușilor.

În timpul evacuării din Irpen trei persoane, dintre care doi copii, și-au pierdut viață în bombardamente. S-a aflat în pericol și echipa SkyNews.

Consiliul Municipiului Bucha a declarat catastrofă umanitară în orașul fără curent, căldură și apă de câteva zile. Mulți oameni locuiesc în subsoluri.

Invadatorii au deteriorat conductă de gaz Donețk-Mariupol, drept urmare, toate așezările de la Vuhledar până la Berdyansk rămân fără gaz.

Continuă distrugerea zonelor rezidențiale și a infrastructurii critice a regiunii Kiev.

Rușii au supus tirului casele cu multe etaje din Kramatorsk: cel puțin doi morți și un număr mare de răniți.

„Trupele ruse bombardează în mod deliberat zonele rezidențiale din Cernihiv. Acesta este un adevărat genocid”, a spus primarul Vladislav Atroșenko.

Benjamin Ferenc, 101 de ani, care a fost procuror la procesele naziste de la Nürnberg, consideră că Putin ar trebui condamnat pentru crime împotriva umanității comise de trupele ruse în Ucraina.

Ferenc a declarat pentru Mirror că Putin ar putea fi condamnat, la fel cum liderul sârb bosniac Radovan Karadzic a fost odată condamnat pentru genocid.

Din Transnistria nu s-a tras

Ministerul Apărării al Republicii Moldova a dezmințit că Aeroportul din Vinița a fost atacat de pe teritoriul Transnistriei, lovitura fiind dată din Marea Neagră. Comandamentul Forțelor Aeriene ale Forțelor Armate ale Ucrainei a precizat că atacul a fost cu bombardiere strategice Tu-95MS sau Tu-160.

Cetățenii protestează împotriva războiului

În 56 de orașe din Rusia au avut loc proteste împotriva războiului. Spre seară se știa de cel puțin, 4449 de reținuți. Potrivit poliției ruse, aproximativ 2.500 de persoane au participat la protestele de la Moscova, 1.700 fiind reținute, iar 750 din 1.500 de participanți au fost reținuți la Sankt Petersburg. În total, peste nouă mii de persoane au fost reținute în Rusia de la începutul războiului cu Ucraina.

Demonstrații împotriva războiului au avut loc și în cel mai mare oraș al Kazahstanului, Almatî, dar și în multe din marile orașe europene