logo

Situaţia din zona de securitate s-a stabilizat


https://www.ipn.md/ro/situatia-din-zona-de-securitate-s-a-stabilizat-7965_963083.html

Pe parcursul ultimelor zile, situaţia din zona de securitate s-a stabilizat. Până luni, 15 ianuarie, nu au fost fixate nici un fel de încălcări ale deciziei Comisie Unificate de Control (CUC) privind situaţia de la traseul Cocieri-Dubăsari-Râbniţa, a declarat pentru Info-Prim Neo Ion Leahu, reprezentant al CUC din partea Chişinăului. CUC a decis, în cadrul unei şedinţe extraordinară din 13 ianuarie, de a exclude posturile de poliţie şi miliţie de pe traseul respectiv şi a le înlocui cu un post fix al forţelor pacificatoare. Vineri, 12 ianuarie, între reprezentanţii poliţiei moldoveneşi şi ai miliţiei transnistrene a izbucnit un conflict, după ce un post mobil de poliţie s-a instalat la câţiva metri de la locul stabilit. Tiraspolul a calificat această acţiune drept tentativă de “invazie a poliţiei moldoveneşti pe teritoriul Transnistriei pentru a ocupa traseul Cocieri-Dubăsari-Râbniţa”. Postul de forţe pacificatoare a fost instalat până la data de 18 ianuarie, când va avea loc o nouă şedinţă a CUC, în cadrul căreia va fi pusă din nou în discuţie situaţia creată.